Avva Moise a zis, odată, fratelui Zaharia: „Spune-mi, ce trebuie să fac?”. Acesta, auzind aşa ceva, s-a aruncat la picioarele lui şi i-a zis: „Tu mă întrebi, părinte?”. Bătrânul îi zice: „Crede-mă, copilul meu, Zaharia. Am văzut Duhul Sfânt venind peste tine şi de aceea sunt silit să te întreb”. Atunci Zaharia şi-a luat culionul de pe cap, l-a pus jos şi călcându-l în picioare a zis: „Dacă cineva nu-şi zdrobeşte aşa omul dintr-însul, acela nu-i călugăr”.
Ziceau, despre un frate, că era ispitit către blasfemie, dar se ruşina să spună. Auzise de marii părinţi, se pornea la ei, ca să se mărturisească, dar când ajungea i se făcea ruşine. S-a dus de mai multe şi la avva Pimen. Bătrânul îşi dădea seama că fratele e ros de gânduri şi se întrista că nu vorbeşte. Într-o zi, însă, petrecându-l i-a zis: ,,Iată, de atât timp vii la mine ca să-mi spui ce gânduri te frământă, şi cum ajungi nu mai vrei să mi le spui, ci de fiecare dată pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce-i cu tine?’’. Atunci el i-a zis: ,,Mă ispiteşte demonul blasfemiei şi mi-era ruşine să vorbesc’’. După ce i-a povestit ce şi cum, îndată s-a simţit uşurat. Bătrânul i-a zis: ,,nu te frământa, copile. Ori de câte ori îţi vine acest gând, spune-i : «Nu e treaba mea. Blasfemia ta să cadă asupra ta, Satana, sufletul meu nu vrea aşa ceva». Orice lucru nedorit de suflet durează puţin’’. Şi după ce s-a vindecat fratele, a plecat.
Pe muntele Athlibis trăia un mare isihast şi într-o zi au venit peste el hoţii. Bătrânul a strigat, vecinii l-au auzit, i-au prins pe hoţi şi i-au trimis la guvernator, iar acesta i-a întemniţat. Atunci fraţii s-au întristat, zicându-şi: ,,Din cauza noastră au fost predaţi’’. S-au sculat, s-au dus la avva Pimen şi i-au povestit totul. El i-a scris bătrânului [isihast] următoarele: ,,Gândeşte-te unde a fost prima trădare şi o vei vedea şi pe a doua. Căci dacă nu ai fi trădat mai întâi bunurile lăuntrice, nu ai fi făcut nici a doua trădare’’. Ascultând scrisoarea avvei Pimen – care era renumit în tot ţinutul, deşi nu ieşea din chilia sa – bătrânul s-a sculat, s-a dus în oraş, i-a scos pe toţi hoţii din închisoare şi i-a eliberat de faţă cu toată lumea.
Câţiva fraţi s-au dus la avva Felix, împreună cu câţiva mireni, şi l-au rugat să le spună un cuvânt. Bătrânul însă a tăcut. Stăruind ei cu rugăminţile, în cele din urmă le-a zis: „Vreţi să auziţi un cuvânt?”. Ei zic: „Da, avva”. Bătrânul a zis: „Acum nu mai sunt cuvinte. Pe vremuri, când fraţii îi întrebau pe bătrâni şi făceau ce li se spunea, Dumnezeu îi învăţa cum să vorbească. Acum însă, fraţii întreabă, dar nu fac ce aud. De aceea Dumnezeu a luat harul cuvântului de la bătrâni. Nu mai găsesc ce să spună, fiindcă nu mai este cine să pună cuvântul în practică”. Auzind fraţii acestea au suspinat şi au zis: „Roagă-te pentru noi, avva”.
Povestea ava despre un alt bătrân din pustie, că l-a rugat pe Dumnezeu să i se dea har, în așa fel încât să nu dormiteze niciodată când are loc vreo convorbire duhovnicească; și, dimpotrivă, dacă cineva se apucă să bârfească ori să spună fleacuri, să adoarmă pe loc, pentru ca urechile sale să nu guste un asemenea venin. Zicea; „Diavolul ațâță la vorbărie goală și luptă împotriva învățăturilor duhovnicești”, dând următorul exemplu: „Odată, când le spuneam unor frați lucruri folositoare, aceștia au căzut într-un somn atât de adânc, încât nici genele nu le mișcau. Vrând să arăt că la mijloc este lucrarea demonului, am început să povestesc fleacuri. Îndată frații s-au înveselit și s-au trezit. Eu am suspinat și le-am zis: „Cât timp am vorbit despre lucruri cerești, ochii voștri, ai tuturor, au fost cuprinși de somn, dar îndată ce am început să spun fleacuri, toți v-ați trezit în mare grabă”. Recunoașteți, așadar, fraților, lucrarea demonului și fiți atenți și păziți-vă să nu mai adormiți când faceți sau ascultați ceva duhovnicesc”.
