Avva Macarie se întorcea, odată, din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi iese în cale diavolul cu o seceră. A vrut să-l lovească, dar n-a putut. Atunci îi zice:
- Eşti tare, Macarie, nu pot să-ţi fac nimic, şi totuşi fac şi eu ce faci tu: tu posteşti, postesc şi eu; veghezi noaptea; nici eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui!
Un frate a venit la avva Pimen şi-i zice: „Îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Bătrânul îi zice: „Bine faci!”. Fratele s-a dus cu mare osârdie şi a sporit în facerea de bine. Avva Anub a auzit povestea şi-l întreabă pe avva Pimen: „Nu te temi de Dumnezeu să spui asemenea vorbe fratelui?”. Bătrânul a tăcut, iar după două zile trimite după frate şi-i zice de faţă cu Anub: „Ce mi-ai spus mai deunăzi, că aveam gândul la altceva?”. Fratele îi zice: „Am spus că îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Avva Pimen i-a zis: „Eu am crezut că vorbeşti despre fratele tău mirean. Dacă tu faci asta, află că nu este treabă de călugăr”. Auzind fratele s-a întristat şi a zis: „Dar nu ştiu să fac altceva şi nu pot să rămân cu ogorul nesemănat”. După ce a plecat, avva Anub s-a plecat înaintea avvei Pimen şi i-a zis: „Iartă-mă!”. Avva Pimen i-a răspuns: „Am ştiut de la început că nu e treabă de călugăr, dar am vorbit după cugetul lui, îmboldindu-l să se ostenească întru milostenie. Acum va face acelaşi lucru, dar plin de supărare”.
Câţiva fraţi de la Sketis s-au dus la avva Antonie. Ca să ajungă la el s-au urcat într-o barcă, unde au întâlnit un bătrân care, şi el, dorea să meargă acolo. Fraţii însă nu-l cunoşteau. Şi aşezându-se în barcă au prins a vorbi vorbe de-ale părinţilor şi din Scriptură, precum şi despre lucrul lor. Bătrânul tăcea. În port au văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Cum au sosit, avva Antonie le zice: „Frumoasă tovărăşie aţi găsit, pe bătrânul acesta!”. Apoi îi zice bătrânului: „Destoinici fraţi ai avut cu tine, avvo!”. La care bătrânul răspunde: „Destoinici, destoinici, dar curtea lor n-are poartă şi oricine vrea intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Adică, vorbesc ce le vine la gură.
Un părinte a povestit, despre avva Pimen şi despre fraţii săi, că, pe când locuiau în Egipt, mama lor vroia să-i vadă şi nu putea. Atunci i-a pândit când mergeau la biserică şi le-a ieşit în cale, dar ei, văzând-o, s-au întors şi i-au închis poarta în faţă. Atunci femeia a început să strige la poartă, plângând în hohote şi zicând: „Vreau să vă văd, copiii mei preaiubiţi”. Avva Anub, auzind-o, a intrat la avva Pimen şi i-a zis: „Ce să facem cu bătrâna care plânge la poartă?”. Chiar şi dinăuntru îi puteau auzi hohotele. Atunci a întrebat-o: „De ce plângi, bătrâno?”. Dar ea, auzindu-i glasul, a început să strige şi mai tare, jelindu-se şi spunând: „Vreau să vă văd, copiii mei. De ce nu pot să vă văd? Nu sunt eu mama voastră? Nu v-am alăptat eu? Acum am albit toată. M-am tulburat cum ţi-am auzit glasul”. Bătrânul o întreabă: „Vrei să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă?”. Bătrâna îi răspunde: „Dacă nu vă văd aici o să vă văd pe lumea cealaltă?”. El îi zice: „Dacă te stăpâneşti să nu ne vezi aici o să ne vezi pe lumea cealaltă”. Atunci ea a plecat fericită, zicând: „Dacă, într-adevăr, o să-i văd pe lumea cealaltă, nu mai vreau să-i văd aici”.
*Fragment din Patericul Egiptean
Un frate i-a zis avvei Pimen: „Dacă-i dau unui frate o bucată de pâine, sau altceva, demonii murdăresc acest gest, ca şi cum ar fi făcut pentru a plăcea oamenilor”. Bătrânul zice: „Chiar dacă ar fi pentru a plăcea oamenilor, noi tot îi vom da fratelui ce-i trebuie”. Şi i-a spus următoarea parabolă: „Doi ţărani locuiau în acelaşi sat. Unul dintre ei, după ce a semănat, a strâns un pic de recoltă necurată; celălalt nu s-a ostenit să semene şi n-a strâns nimic. Venind foametea, care dintre ei va supravieţui?”. Fratele a răspuns: „Cel care a strâns puţină recoltă necurată”. Bătrânul zice: „Aşa şi noi, să semănăm puţin, chiar dacă seminţe necurate, ca să nu murim de foame”.
