„Cuvintele sunt arme la îndemână pentru a ne face lucrător Chipul.”
Citeam, nu de mult timp, câteva cuvinte ale părintelui Savatie Baștovoi care le împărtăşea prietenilor săi o teamă personală: insuportabila greutate resimțită în chiar faptul de a te lăsa descoperit sufletește de ceilalți, așa cum ești, de-a lungul căutărilor tale interioare.
Revenind la omul care crede de manieră “personalizată” în existența unui Dumnezeu ale cărui trăsături nu se regăsesc în Dumnezeul Treime revelat în Întruparea hristică (fără a uita că această credință are ca suport o convingere abstractă dependentă de setări conceptuale ambigue), putem concluziona că el nu crede, în realitate, în nimic.
Dedicat celor care pretind că Biserica nu este decât o adunătură de spălaţi pe creier
Asistăm la instalarea și înțepenirea în cadre mentale a unei forme de incultură spirituală din ce în ce mai în vogă. Generând în buclă raționamente întărite subiectiv până la absurdul unor convingeri din care nu mai iese, practicantul acestui tip de incultură este convins și ține să-și exprime public convingerea – internetul fiindu-i casa de editură – că Biserica ar promova prostia prin manifestările devoționale specifice istoriei ei.
„Biserica nu are nevoie de modernizare pentru a rezista timpului, ci de fidelitate și conformitate cu mesajul Celui care a întemeiat-o”.
Va fi devenit atât de curentă formula, repetată într-o inconștiență care spune multe despre rostitor, cum că Biserica ar trăi încă în Evul Mediu, încât aproape nu mai are sens să explici celui care emite opinii de acest gen că raționamentul său este defectuos. Că el se întemeiază într-o percepție indusă cultural, mediatic, la care el nu va fi participat în nici un fel, repetând dincolo de orice logică elementară fraze gata făcute.
O sumă de zâmbete, de stări, de întrebări….
Latinii ne-au sugerat cu o precizie semantică uimitoare semnificația cuvântului aniversare (anniversarius), spunându-ne că revenind la noi înșine într-un moment anume al fiecărui an, adică atenți prin conștientă și efectivă întoarcere (versus, participiul trecut al lui a reveni, vertere) la un an (annus) precis, prin extensie, la ziua venirii noastre pe lume, o readucem și o retrăim acum în spațiul activ al conștiinței noastre temporale. Făcând astfel, readucem în memorie un eveniment esențial legat de noi înșine, ne bucurăm de realitatea și irepetatibilitatea acestei veniri personale în lume și ne aplecăm spre ea pentru a-i înțelege semnificația.
