În greaca veche ironia (eirōneía) este o figură de stil. Prin ea locutorul ține să spună contrariul a ceea ce vrea să se audă. De aceea, semnificațiile pe care le folosește cel care știe să utilizeze arta ironiei sunt efectiv opuse sensului pe care ele le au în mod obișnuit. Constat, astfel, la mulți dintre cei care-mi spun că sunt ironici sau că utilizează ironia că sunt efectiv departe de ideea pe care o sugerează ironia. Acesta este semnul că oamenii utilizează cuvinte fără a le cunoaște semnificația reală. În schimb, au sentimentul (fals, de altfel) că știu ce fac atunci când le utilizează. Pe românește spus: „lasă-mă, nu mă învăța tu, că știu ce spun!”
Omul care se dorește ironic, crezând că face binele, nu știe ce înseamnă ironie atunci când, prin acțiunea sa, sfârșește prin a râde de celălalt. Am considerat întotdeauna zeflemeaua legată de unele persoane ca un semn de slăbiciune… al zeflemitorului. Problema devine delicată atunci când ea este greșit aplicată sub forma ironiei. În fapt, zeflemeaua nu are nimic de-a face cu autentica inteligență, în timp ce ironia da. Trebuie specificat însă, că numai în actul inteligent omul poate găsi resurse care aplică fără nici un fel de dificultate metoda ironiei. Pentru asta, el trebuie să înțeleagă frontiera care desparte zeflemeaua de ironie. Pentru că oricâtă creativitate ar sta în spatele unei persoane, aceasta nu-l scutește să cadă în banalitate. Chiar dacă face jocul mulțimii care așteaptă „pâine și circ”!
citește articolul
Cererea de simplificare teologică este semnul ignoranței spirituale.
Omul modernității va fi devenit incapabil să accepte că în materie de credință, ca mediu al desăvârșirii, există un criteriu unic, absolut: descoperirea care vine dinspre Dumnezeu!
citește articolul
Suntem doar învățăcei în compania celorlalţi călători ai lumii.
Dacă reușim să ne conștientizăm problemele sufletești, realizăm că ceilalți nu sunt chiar atât de răi și că totul depinde doar de modul în care ne raportăm noi la ei și nu ei la noi. Trebuie să fim conștienți că arta comunicării cu celălalt nu este la îndemâna oricui. Comunicarea nu este un joc simplu, pentru că sufletul omului este o realitate complexă. Chiar dacă unii oameni au o formă de credință și o practică, oarecum, convinși de ideea că sunt fideli învățăturii Bisericii, ei nu pot renunța, uneori, la propriile orgolii.
citește articolul
În Înviere este dat tot răspunsul!
Timpul meu nu-mi aparține. Nu mi-a aparținut niciodată. Este doar o repetiție de daruri pe care le primesc continuu preț de o idee, de sensuri instantanee pe care le fructific sau nu, o căutare care sfârșește într-o altă căutare.
citește articolul
-absurdului din gândirea celuilalt nu-i poți răspunde convingător-
În perspectivă creștină, existența se împlinește în faptul Învierii. Indiferent de gradul ei de subtilitate, materia continuă să rămână brută iar viața, în afara Învierii, nu este decât o înlănțuire de puncte lipsite de finalitate. De aceea, Învierea este răspunsul pe care creștinismul îl dă atât materialității cât și provocărilor absurdului, iar omul care crede în realitatea Învierii învață să-i însușească sensul activ în viața sa interioară. Acest om face deja notă distinctă în lume, pentru că el mărturisește Adevărul întemeietor al creștinismului. Sfântul Pavel evidenția caracterul absolut al Învierii (1 Cor. 15:17) când, adresându-se încăpățânării corintenilor – convertiți care o interpretau după bunul plac – le spunea că dacă Hristos nu a înviat (adică dacă nu există Înviere), atunci credința, doar ca act volitiv, este un non-sens. Este doar adunare de cuvinte în jurul unui ideal care se stinge în el însuși. Altfel spus, fără Înviere, orice viață ar fi doar o apariție care se dizolvă într-un ocean de materie amorfă. În fapt, orice existență personală este coerentă doar dacă este înțeleasă în perspectiva dăinuirii sale individuale, dincolo de moarte, în Înviere, ținând cont că învierea lăuntrică, mai întâi (ca semn interior), o poartă fiecare cu sine de-a lungul unei vieți înviate în Hristos, la fel de concretă ca materia pe care o pipăim.
citește articolul
