"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

Prinși între două lumiGabriela Băducu 12.01.2018

Tihnă și balamuc, bucurie și groază, întuneric și lumină…

Câteva secunde și încă un an se scurge, trecând de partea imuabilului trecut. Fie că s-au adunat în piețe, unde numărătoare inversă a început, fie că aplaudă orchestra care a încheiat ultimul vals de dinaintea spectacolului de artificii, oamenii sunt nerăbdători să dea uitării tot ce-au pătimit în anul ce stă să se încheie, cu speranța că momentele fericite se vor repeta, ba chiar se vor înmulți în viitor.

citește articolul


Propuneri culturale (de) la BerlinDr.phil. Cătălina Ene Onea 11.01.2018

Până și cerul de ianuarie al Berlinului devine generos

Berlin, la început de ianuarie: forfota sărbătorilor s-a stins, turiștii răsfirați pe plaiurile orașului din toate colțurile lumii s-au întors la casele lor, târgurile de Crăciun s-au terminat, focurile de artificii s-au încheiat, iar străzile au fost deja curățate de urmele petardelor și ale rachetelor lansate în abundență de Anul Nou – totul pare să fie într-o fază de oarecare încremenire, acalmie necesară și tipică tranziției de la o stare (de spirit) la alta, de la un an la altul… Și totuși, chiar și în perioada de față, oferta cultural-artistică se menține în continuare amplă și variată; spectacole și expoziții, evenimente de diferite genuri invită la o rupere de ritm cotidian, reușind pentru o clipă frântura de catharsis atât de benefic pentru sufletele noastre.

citește articolul


Prietenii minții Constantin St. Dogaru 09.01.2018

Experienţa lecturilor a fost de departe, pentru mine, o experienţă superioară experienţei mele de viaţă. Am înfruntat şi am răzbit în viaţă, adăugând vieții cultură, spirit. Prin experiența lecturii am învățat că viaţa sporeşte, atunci când ştii să te şi retragi, nu numai să dai năvală în afară, umplându-te cu tot felul de nimicuri. Am învăţat detaşarea şi ce înseamnă extazul singurătăţii, să simţi că există bucurie în retragere. O carte, un autor, o idee, un gând – aceştia sunt ,,prietenii’’ minţii tale. Nu trebuie decât să ştii să-i primeşti, fără prejudecăţi, aşa cum şi ei la rândul lor te primesc pe tine.

citește articolul

A apărut nr. 220-221 ianuarie - februarie 2024

Din sumar:

Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu

O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei

Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună

Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Totul este altundeva!

Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nenea Constantin -Nicușor Nacu

Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Flori și sfinți - Carmen Elena Toader

Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene

Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru

Schilodul de la marginea drumului

De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu

Mare vânzoleală

Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv

PARTENERI