„Va fi bine, Doamne, ajută!” 

31 decembrie. Sfârşit şi început de an. Spunem bun venit noului an, la întâlnirea căruia, ne învăluie un amestec oarecum confuz de sentimente, cu arome de brad şi şampanie. Se detaşează, ca un stindard, sentimentul încrederii: „Va fi bine, Doamne, ajută!”  Ne vin repede în minte formulări livreşti, descrieri, citate din texte fundamentale la cumpăna dintre ani, făcând apel la cultura fiecăruia dintre noi. Din nou, între „viaţă şi cărţi”!

Când există atâta frumusețe posibilă, unde-și mai poate găsi locul urâțenia?

Orice căutător își pune firesc întrebări legate de timpul pe care-l trăiește și de raportul pe care-l întreține cu acest timp, care înaintează implacabil spre veșnicie. Interogările sale sunt legate de măsura pe care o poate utiliza pentru a cuprinde sensurile pe care le îmbracă timpul său și felul în care ele,  metamorfozate în acest timp, intră în veșnicie.