"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

Protocol în cerPr. dr. Claudiu Băzăvan 14.11.2016

Se zice că doi prieteni, oameni credincioşi, de condiţie modestă, îşi spuneau unul altuia din când în când: „Şi în cer e ca şi pe pământ! Cine o duce bine aici, o va duce bine şi acolo. Cine o duce rău aici, o va duce rău şi acolo! Nu există dreptate! ” S-a întâmplat să moară amândoi deodată şi, pentru că aveau sufletele curate, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, le-a trecut cu vederea micile cârcoteli, poftindu-i în rai. Pe când se apropiau de uşa raiului, încântaţi că au acces la fericirea fără de sfârşit, au văzut o mulţime de îngeri care dădeau zor cu pregătirile: unii aranjau covorul roşu, alţii dădeau tonul pentru intonarea marşului triumfal, unii aşterneau flori, alţii aprindeau lumânări în sfeşnice. Cei doi prieteni se aflau în al nouălea cer… Dar în clipa în care se pregăteau să pună piciorul pe covorul roşu, un îngeraş îi trase de-o parte, zicându-le: „Iertaţi-mă, nu pe intrarea principală, vă rog!” Şi le arătă o intrare laterală modestă, fără flori, covor roşu, sfeşnice sau cor de îngeri. „Bine, dar pentru cine sunt toate acestea?”, întrebară dezumflaţi. „Pentru un episcop!”, îi lămureşte îngerul. „Vezi, ţi-am spus eu că nici în cer nu găsim dreptate?” îşi spuseră unul altuia. Văzându-i dezamăgiţi, îngerul le-a zis: „Nu fiţi trişti! Dincolo de poartă toţi sunteţi la fel de fericiţi. Primirea triumfală de care are parte episcopul are o explicaţie cu care şi voi veţi fi de acord. Ca voi, oameni simpli şi curaţi cu inima, vin cu miile în fiecare zi. Nu ne-o luaţi în nume de rău, ne-am obişnuit! Un episcop însă, aşa ceva este atât de rar…Nici nu mai ţin minte  când a mai ajuns unul pe aici!” (poveste nostimă -şi nu prea- consemnată de Antonie Plămădeală, în volumul de predici Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Pronostic,  1996, p. 583).

Va fi fost bucurie mare în cer când smeritul episcop al Maramureşului şi Sătmarului, Iustinian Chira, în vârstă de 95 de ani, şi-a luat rămas bun de la această lume în seara zilei de sâmbătă, 30 octombrie, şi a trecut la Domnul ca să oficieze Sfânta Liturghie puţin mai devreme, printre îngeri. Şi ca dovadă că dincolo de mormânt se deschide adevărata viaţă, preasfinţitul ne-a dat un semn. În timp ce unii colegi ai săi din Sfântul Sinod sunt anchetaţi pentru diferite potlogării financiare, unul aflându-se chiar sub control judiciar pentru suspiciunea de a fi deturnat fonduri europene, Preasfinţitul Iustinian găseşte de cuviinţă să …zâmbească din sicriu. Autorii unui filmuleţ postat pe youtube şi nedifuzat de către posturile de televiziune (preocupate mai degrabă de  lichidarea mediatică a Bisericii) susţin că înregistrarea cuprinde cel puțin trei minuni care dovedesc sfințenia arhiepiscopului, considerat sfânt încă din timpul vieții și supranumit "voievod al Maramureșului": A zâmbit din sicriu, a deschis ochii când era pus în groapă şi, în al treilea rând, geamul sicriului s-a aburit pentru că respira ca un om viu. Minunile s-au produs pe când sicriul cu trupul neînsuflețit al Înaltpreasfințitului era coborât în mormântul mânăstirii maramureșene Rohia, unde își doarme somnul de veci și părintele Nicolae Steinhardt, autorul celebrului ”Jurnal al Fericirii”.

citește articolul


Nectarie, Sfântul care descoperă cerul. Drumul spre ordinea interioarăNicușor Nacu 11.11.2016

În plin august torid, sfântul radia o răcoare mistică pe care o puteai simţi aproape trupeşte.

Pentru conștiința ortodoxă, Sfântul Nectarie a devenit deja un nume sinonim cu minunea. Despre el s-a vorbit și se vorbește constant, ca semn al prețuirii de care se bucură în spațiul creștinismului ortodox. Până într-acolo încât uzajul de a da mărturie despre minunile sale sau despre bucuriile resimțite de către cei care au avut privilegiul de  a-i fi în preajmă apare aproape mai important decât faptul de a vorbi despre viața sa!

citește articolul


Scrisoare către vlădica11.11.2016

Vlădica Eugeniu mă folosea drept tahigraf, îmi dicta câte o scrisoare adresată unui „preaiubit frate în Hristos”, îi spunea ce-i spunea, întrerupea scrisoarea și comenta ca un oarecare cunoscut asupra adresantului, că-l știe el ce fel de poamă este, de când cu escrocheria de la Alba Iulia, continua dicteul cu „ne este cunoscută dragostea Preasfinției Voastre față de Smerenia Noastră”, comenta iarăși pe seama acestui bandit care ajunsese vlădică prin intervenția crapilor cu care-l îndopa pe ministru, și încheia cu „primiți, Vă rugăm, Preasfințite, ale Noastre întru Hristos frățești îmbrățișări”.

  • Fragment din Valeriu Anania, Memorii,  Polirom 2008, pp. 35-36.

A apărut nr. 220-221 ianuarie - februarie 2024

Din sumar:

Cum de vorbim fără lacrimi? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Foamea de putere nu știe de principii - Gabriela Băducu

O carte A-tipică: „Taina omului - firescul rugăciunii” - Silviu Alupei

Moartea Acvilei Bicefale - pr. Eduard Ioan Rădună

Nu compromisul, ci jertfa ține Biserica! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Totul este altundeva!

Zare în ochi - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nenea Constantin -Nicușor Nacu

Berlinala 2024: Caleidoscop de stări și fapte - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Flori și sfinți - Carmen Elena Toader

Între macrocosmos și microcosmos - Sabina Ene

Nu se poate vorbi oricum despre orice - Constantin St. Dogaru

Schilodul de la marginea drumului

De unde vine fericirea? - Dr. Roxana Constantinescu

Mare vânzoleală

Frigărui de miel cu banane fripte - Marian Paraschiv

PARTENERI