Fiecare pas descoperă un întreg univers
Nimeni nu poate explica rațiunea pentru care oamenii continuă să rămână în situații fără ieșire și de ce, mereu pregătiți să asume un nou început, continuă să sufere înăuntrul a ceea ce cunosc și le face rău. Au sentimentul că înaintează spre întâlnirea cu lumea, însă nu o fac cu adevărat, deoarece nu se întâlnesc decât cu ei înșiși și cu propriile lor angoase, cu incertitudini care sporesc, luând locul singurului remediu care-ar vindeca totul, și anume conștiința căderii.
citește articolul
Copilul pierdut în pădurea
de gânduri albastre,
citește articolul
Starețul nu știa carte multă, era un gospodar excelent, avea inteligență practică, dar se dovedea (unii îl știau de mult) rău de gură, extrem de cicălitor și uneori vulgar. Vorbea toată ziua, despre orice, îi plăcea să clevetească pe seama altora, râsul lui era ca un nechez. Îi supraveghea cu asprime pe studenți, le socotea orele și minutele de muncă, le pusese condică la ușa bisericii, nu cumva o lipsi careva de la utrenie, se enerva repede și-i făcea cum îi venea la gură. Nu puteam înțelege în ruptul capului cum e posibil ca vlădica să-i spună părintelui Gheodon „boule”, iar acesta să-i facă metanie până la pământ și să-i zică, sărutându-i mâna: „Blagosloviți și iertați”. Scenele acestea se petreceau aproape zilnic și treceam pe lângă ele cocârjat ca un semn de întrebare.
citește articolul
