„Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții…” (Rom. 12, 2)

Pseudo - apocrife

Nimeni nu mai ține cont de nimic?Constantin St. Dogaru 07.09.2018

Va veni vremea, şi acum este, când bunul simţ, dreapta judecată, şi acea regulă de aur (antică) a măsurii în toate, vor fi considerate nişte prejudecăţi ale legii morale nescrise, sau şi mai rău, ca aspecte patologice ale conduitei şi comportamentului uman în societate. În schimb, ticăloşia, nesimţirea, flecăreala şi şmecheria vor fi considerate drept reguli de viaţă într-o lume bazată pe principiul „homo homini lupus”. Acumulate în timp, de atâtea şi atâtea generaţii, acestea tind să devină endemice. Altădată erau puse la stâlpul infamiei, sancţionate sever atât de „gura satului” (expresie a eticului tradiţional), cât şi de dreptatea crudă a justiţiei timpului. Nimic din toate acestea, astăzi, n-a mai rămas în picioare. Nimeni nu mai ţine cont de nimic (lege, morală, etc), fiecare e lăsat să se descurce „driblând” şi una şi alta:  şi legea şi bunul simţ... Nu merită să mai trăieşti în această lume ca un complice al ei. Trăieşte în lumea ta în care speri că vei găsi prietenia şi dragostea.


Omul. Animal sau înger?Constantin St. Dogaru 11.07.2018

În esenţa ei, fiinţa umană e unitară sub raportul complexităţii ei psihico-fizice. Sufletul şi trupul alcătuiesc un tot, un întreg. Sufletul e factorul informator, iar trupul este efectul acestei in-formări. Sufletul e principiul activ, el imprimă, organizează şi orientează activitatea trupului, dar trupul influenţează sufletul. Sufletul e un fel de programator, de arhitect al trupului, trupul însă nu este o simplă materie organizată, ca şi cum ar fi o piatră modelată. Raţiunea trupului nu e contrară raţiunii sufletului. Trupul îşi are propriile disponibilităţi latente care se cer activate. Fără suflet, trupul ar rămâne numai la nivelul bio-fizicului, iar un suflet fără trup n-ar mai semăna cu un om, ci cu un înger. Şi animalele şi plantele sunt purtătoare de viaţă, dar n-au suflet. Ele nu sunt conştiente de trupul lor, adică nu şi-l pot obiectiva; au instincte, senzaţii de foame, sete, conservare. Pe nici un animal sau plantă nu le chinuie setea de absolut pentru că, nefiind persoane, le lipseşte sentimentul metafizic al transcendenţei, nu ştiu de Dumnezeu. Ele există pur şi simplu. „Limbajul” lor e altul, „legile” lor sunt altele, de aceea nici nu le judecă nimeni, se „judecă” ele între ele. În comparaţie cu omul, animalul e instinct nevinovat, în comparaţie cu animalul, omul e raţiune vinovată.


Harul: energia fundamentală!Constantin St. Dogaru 07.06.2018

Cunoaşterea (ştiinţa) a descoperit de-a lungul istoriei multe forme de energie: mecanică, electrică, calorică, psihică, etc., nu şi energie harică. Harul este Energia fundamentală: ne mişcă (mecanică), ne atrage, ne aprinde (electrică), ne încălzeşte (calorică) şi ne uneşte (harică, psihică). El ţine existenţa, o menţine. De aceea, Dumnezeu este numit a-tot-ţiitorul, nu numai Făcătorul, Creatorul, iar  „inima” harului este dragostea. Dragostea lui Dumnezeu.. Focul primordial.

***

citește articolul


Legile lui Murphy și comunitatea creștinăConstantin St. Dogaru 30.04.2018

Administrativul, birocraţia mănâncă harul, duhul... Gândirea administrativă şi spiritul birocratic, obsedat şi abuziv, acţionează ca un anestezic faţă de harul ortodoxiei, al Bisericii lui Hristos. La polul opus se află experienţa duhovnicească a unei eclezii nevăzute, dar încăpăţânată să reziste în forma tăcută a martirajului interior şi a faptelor creştineşti anonime. Legile lui Murphy sunt operabile şi în comunitatea creştină: avansarea în grad administrativ e direct proporţională cu scăderea în har. Nici un „avansat” într-o treaptă sau alta a ierarhiei administrative nu se va mai preocupa de cum să fie un „om duhovnicesc”, ci de cum să fie un „administrator” pur şi simplu, punând harul în paranteză, socotindu-l un mijloc, şi nu un scop.

citește articolul


Vai de cei ce râd de toți și de toate!Constantin St. Dogaru 16.03.2018

Vai de ironia goală, de persiflarea arogantă, de luarea peste picior a lucrurilor grave, serioase! Vai de cei ce neînţelegând râd ca proştii de toţi şi de toate, vai de cei ce au transformat ironia din îndreptare în înjosire, de cei ce în fond suferă de un complex de inferioritate şi vor să-l mascheze după „ştiinţa” lor... Altceva era ironia înţeleptului, altfel „râsul patriarhilor” (T.Baconsky), altceva ironia socratică şi cu totul altceva ironia Mântuitorului...

În spatele ironiei grave, autentice stă un spirit tragic, în spatele ironiei goale un spirit relativist, cameleonic. Spiritul nu-i „poiana lui Iocan” (M. Preda) şi nici „cafenea literară”...

citește articolul