Medi(†)ații

Nenea ConstantinNicușor Nacu 05.03.2024

”Nu știu ce s-a întâmplat, însă privirea omului acesta în inima căruia nu încape răutate, mă atinge până în vârful sufletului.”

... De câteva zile vreau cu orice preț să merg la grădiniță. Îi privesc pe cei mari coborând spre școală, grupați pe prietenii, iar pe cei mici, de mâna unei bunici sau mame, îndreptându-se către grădiniță.

citește articolul


Maladii ale noului timpNicușor Nacu 27.10.2023

”Rătăcite în spatele imaginii, cuvintele au încetat să mai practice căutarea.”

Imaginea. Maladia noului timp sau, dacă vreți, egoul pe cale să diminueze iremediabil interioritatea. Cuvintele au sărăcit. Fraza este motivațională, golită de căutarea sensului. Așezate în penumbră, rătăcite în spatele imaginii, ignorate cu sau fără știință, cuvintele au încetat să mai practice căutarea. Se instalează încrâncenarea, hrănită de mediocritate arogantă, pe un piedestal râvnit cu ghearele, pentru a decide, apoi, dinspre frâiele unei influențe vremelnice și sectare, ce este și ce nu este valoros, ce trebuie și ce nu trebuie făcut. Trăim, realizând că fenomenul nu este recent, în situația ca structurile mediocrității să ajungă a decide în legătură cu rolul și conținutul valorilor.

citește articolul


Despre credință sau cum Dumnezeu devine interlocutorNicușor Nacu 14.07.2023

În urma dialogului cu un prieten ateu (el așa se definește) care mă întreba cum îmi explic și interpretez credința.

Credința poate fi spontană sau act reflexiv. Totuși, nu poți crede oricum, după cum nu o poți face la întâmplare. A crede presupune un crescendo de ordin interior și reflexiv. Pentru cel care crede, obiectul credinței sale rămâne constant la distanță față de orice reflecție care-i este dedicată iar reprezentările relative la obiectul respectiv sunt condiționate de profilul său personal, de cultura care l-a format și de raționamentele care îi angajează credința.

citește articolul


Ce e patriotismul pentru mineNicușor Nacu 21.12.2022

■ „Ce-i patriotismul pentru tine?”, mă întreabă un prieten... E-o stare..., imposibilă uitare a locului impregnat de rezonanțele limbii pe care-am învățat-o de la mama, de la tata, de la mătușa și de la bunici. Este chipul și mâna învățătoarei mele, a preotului care m-a botezat și toate colindele pe care le fredonez încă. Și, mai ales, înscrisurile lui Dumnezeu în lumea aceea care i-a receptat chemarea în valorile ei zilnice. Acestea țin, într-un fel, de un registru sentimental și personal, înainte de toate. Puternic, definitoriu pentru orice existent care dobândește, prin experiență, conștiință de sine și, totuși, în cele din urmă, sentimental. Și, de aici, cred, subiectiv.

Lupta de rezistență

citește articolul