„Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmul 45, 10)

Credință și știință

DescopeririFizician dr. Sabina Ene 14.12.2018

”Știinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu”. (Francis Bacon)

Călătoria omului în univers, în sensul cunoașterii atât a micro­cosmosului cât și a macrocosmosu­lui, este o călătorie de căutare a unei „taine” a frumuseții lumii, atât prin ştiinţă cât şi prin religie. Atât ştiinţa cât şi religia pot fi considerate, în do­meniul cunoaşterii, ca fiind cei doi plămâni necesari funcţionării fiinţei umane. S-a descoperit că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă; ea este voalată.

Misterul care ne învăluie

Taina (misterul) ce există în inima universului se pune în evidenţă prin ceea ce susțin deopotrivă teologii răsăriteni și cei occidentali. Sunt însă creatori şi din alte domenii ale cunoaşterii care au fost preo­cupaţi de misterul universului. Bunăoară, marele poet şi filosof Lucian Blaga a căutat mereu să sporească „a lumii taină”, afir­mându-şi crezul poetic în poemul intitulat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori mor­minte/.

citește articolul


Cercetare şi cunoaştereFizician dr. Sabina Ene 04.09.2018

În domeniul cunoaşterii ştiinţifice actuale, cercetătorii au acceptat greu adevărurile stranii ale fizicii cuantice în explicarea lumii noastre. Laureatul Premiului Nobel pentru fizică, Niels Bohr, care a contribuit la explicarea structurii atomice, accentuând stranietatea, afirma că „dacă mecanica cuantică nu te-a şocat profund, înseamnă că nu ai înţeles-o încă. Tot ce numim real este alcătuit din lucruri care nu pot fi considerate reale”.

Universul înseamnă energie

citește articolul


StructuriFizician dr. Sabina Ene 18.07.2018

”Un Principiu al Graţiei guvernează ordinea creativă a naturii”

Prezentarea fizicii atomice, a teoriei elaborată de Niels Bohr despre structura atomului, a fost făcută de Werner Heisenberg în cartea sa, intitulată Partea şi întregul.

citește articolul