Odată, au venit la avva Isaac, ca să-l facă preot. Aflând el una ca asta, a fugit în Egipt, pe un câmp și s-a ascuns într-o căpiță de fân.
Părinții s-au dus după el, să-l prindă. Ajungând la câmpul acela s-au oprit să se odihnească, pentru că era noapte, și au dat drumul măgarului să pască. Măgarul s-a depărtat și s-a oprit chiar la locul unde stătea ascuns bătrânul.
Avva Ioan Pelusiotul povestea: “Pe când trăiam la Sinai era un frate destoinic, nevoitor şi frumos la trup.
Venea în biserică, la slujbă, îmbrăcat într-o haină veche, strâmtă şi peticită în mai multe locuri.
Au venit odată trei bătrâni la avva Achilas, unul dintre ei cu prost renume.
Un bătrân i-a zis: „Avvo, fă-mi un năvod”. El a răspuns: „Nu”.
Povesteau că avva Sisoe s-a îmbolnăvit. Bătrânii se adunaseră împrejurul său, iar el le vorbea. Îl întreabă: „Ce vezi, avva?”. El zice: „Văd pe unii venind spre mine, iar eu îi rog să mă lase încă puțin, ca să mă pocăiesc”. Unul dintre bătrâni îi zice: „Și dacă te lasă, ai avea putere și acum să faci pocăință?”. Bătrânul îi zice: „Dacă nu pot face, măcar să plâng puțin pentru sufletul meu și-mi ajunge”.
A mai zis avva Moise: „Dacă fapta nu consună cu rugăciunea, degeaba te ostenești”. Un frate a întrebat: „Ce înseamnă: fapta trebuie să consune cu rugăciunea?”. Bătrânul a zis: ”Înseamnă să nu mai facem păcatele pentru care ne rugăm. Când omul renunță la propria voință, atunci Dumnezeu se împacă cu dânsul și îi primește rugăciunea”. Un frate a întrebat: „În toate ostenelile omului, ce-l ajută cel mai mult?”. Bătrânul îi zice: „Dumnezeu îl ajută. Căci este scris: Dumnezeu este scăparea noastră și puterea, ajutorul nostru în necazurile care ne-au lovit foarte tare”.
