Au venit, odată, la avva Lucius, la Ennaton, căţiva călugări euhiţi. Bătrânul i-a întrebat: „Ce lucraţi voi cu mâinile?”. Ei au răspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt”. Bătrânul îi întreabă: „Dar nu mâncaţi?”. Ei zic: „Da”. El: „Şi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi?”. Apoi: „Nici nu dormiţi?”. Ei: „Da”. Bătrânul: „Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?”. Nu au ştiut ce să-i răspundă. El a continuat: „Iertaţi-mă, dar voi nu faceţi cum spuneţi. Eu am să vă arăt că, deşi lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. [Iată cum:] Mă aşez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc în funie zicând: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea”. Și-i întreabă: „Oare aceasta nu-i rugăciune?”. Ei au răspuns: „Ba da”. Apoi continuă: „Toată ziua lucrez şi mă rog şi câştig mai mult sau mai puţin de şaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul manânc. Cine primeşte cele două parale se roagă pentru mine în timp ce manânc şi dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt”.
Avva Ioan cel Pitic a povestit că un bătrân înduhovnicit s-a închis în chilie. Era vestit în oraş şi foarte slăvit. I s-a revelat: „Un sfânt va să moară, du-te şi-ţi ia rămas bun înainte să-şi dea ultima suflare”. El a cugetat în sinea lui: „Dacă ies în timpul zilei oamenii se vor buluci după mine, vor face un vacarm întreg şi nu-mi voi găsi liniştea. Am să ies pe seară, prin întuneric, nevăzut de nimeni”. Şi a ieşit seara din chilie, ca să nu fie văzut. Dumnezeu însă a trimis jos, din cer, doi îngeri cu făclii aprinse, care-l însoţeau luminându-l. Şi îndată tot oraşul a alergat să-i vadă slava. Pe cât a crezut bătrânul că fuge de slavă, pe atât a fost copleşit de ea. Prin aceasta se împlineşte ce-a fost scris: Cine se smereşte va fi înălţat.
Avva Macarie se întorcea, odată, din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi iese în cale diavolul cu o seceră. A vrut să-l lovească, dar n-a putut. Atunci îi zice:
- Eşti tare, Macarie, nu pot să-ţi fac nimic, şi totuşi fac şi eu ce faci tu: tu posteşti, postesc şi eu; veghezi noaptea; nici eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui!
citește articolul
Un frate a venit la avva Pimen şi-i zice: „Îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Bătrânul îi zice: „Bine faci!”. Fratele s-a dus cu mare osârdie şi a sporit în facerea de bine. Avva Anub a auzit povestea şi-l întreabă pe avva Pimen: „Nu te temi de Dumnezeu să spui asemenea vorbe fratelui?”. Bătrânul a tăcut, iar după două zile trimite după frate şi-i zice de faţă cu Anub: „Ce mi-ai spus mai deunăzi, că aveam gândul la altceva?”. Fratele îi zice: „Am spus că îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Avva Pimen i-a zis: „Eu am crezut că vorbeşti despre fratele tău mirean. Dacă tu faci asta, află că nu este treabă de călugăr”. Auzind fratele s-a întristat şi a zis: „Dar nu ştiu să fac altceva şi nu pot să rămân cu ogorul nesemănat”. După ce a plecat, avva Anub s-a plecat înaintea avvei Pimen şi i-a zis: „Iartă-mă!”. Avva Pimen i-a răspuns: „Am ştiut de la început că nu e treabă de călugăr, dar am vorbit după cugetul lui, îmboldindu-l să se ostenească întru milostenie. Acum va face acelaşi lucru, dar plin de supărare”.
Câţiva fraţi de la Sketis s-au dus la avva Antonie. Ca să ajungă la el s-au urcat într-o barcă, unde au întâlnit un bătrân care, şi el, dorea să meargă acolo. Fraţii însă nu-l cunoşteau. Şi aşezându-se în barcă au prins a vorbi vorbe de-ale părinţilor şi din Scriptură, precum şi despre lucrul lor. Bătrânul tăcea. În port au văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Cum au sosit, avva Antonie le zice: „Frumoasă tovărăşie aţi găsit, pe bătrânul acesta!”. Apoi îi zice bătrânului: „Destoinici fraţi ai avut cu tine, avvo!”. La care bătrânul răspunde: „Destoinici, destoinici, dar curtea lor n-are poartă şi oricine vrea intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Adică, vorbesc ce le vine la gură.
