Avva Siluan, stând odată cu frații, a intrat în extaz si a căzut cu fața la pământ. După multă vreme s-a ridicat și plângea. Frații l-au întrebat: „Ce-i cu tine, părinte?”. Dar el a tăcut și continua să plângă. După un timp, silindu-l să vorbească, a zis: „Am fost răpit la Judecată și i-am văzut pe mulți de-ai noștri mergând la pedeapsă și pe mulți mireni mergând spre Împărăție”. Bătrânul plângea și nu mai vroia să iasă din chilie, iar dacă era obligat să iasă, își acoperea fața cu un culion, zicând: „De ce să văd lumina aceasta trecătoare și fără niciun folos?”.
Altădată, a intrat ucenicul său, Zaharia, și l-a găsit în extaz, cu mâinile întinse spre cer. A închis ușa și a ieșit. Apoi s-a întors la ceasurile al șaselea și al nouălea și l-a găsit tot așa. La ceasul al zecelea a bătut iar, a intrat, l-a găsit liniștit și l-a întrebat: „Ce-ai avut azi, părinte?”. El a zis: „Am fost bolnav, copile”. Dar ucenicul i-a îmbrățișat picioarele și i-a zis: „Nu te las până când nu-mi spui ce ai văzut”. Bătrânul îi zice: „Am fost răpit la cer și am văzut slava lui Dumnezeu. Am stat acolo până acum și acum am fost lăsat să mă întorc”.
Zicea Amma Sincletica…: „Trebuie să fim tot timpul înarmați împotriva demonilor, fie că vin dinafară, fie că se mișcă dinăuntru. Sufletul, ca o corabie, ba este împroșcat de valurile dinafară, ba se îngreuiază de mâlul dinăuntru. Tot așa și noi, ba ne ducem la pierzanie din pricina păcatelor dinafară, ba ne stricăm din pricina gândurilor dinăuntru. Trebuie, prin urmare, nu doar să ne păzim de atacurile dinafară, ci să îndurăm și țâșnirile gândurilor lăuntrice.”
A mai zis: „Aici, jos, nu putem deveni fără grijă. Scriptura zice: Cine crede că stă în picioare, să ia aminte să nu cadă.Navigăm în nesiguranță. Psalmistul spune că viața noastră este o mare; or, unele locuri din mare au stânci, altele sunt pline de fiare, iar altele sunt liniștite. Noi credem că navigăm în partea liniștită a mării, în vreme ce oamenii din lume navighează pe valuri învolburate. Navigăm ziua, cârmuiți de soarele dreptății. De multe ori însă, se întâmplă ca mireanul să se trezească și să-și salveze barca din noianul întunecat de ape, iar noi să ne scufundăm, din nepăsare, în apa liniștită, deoarece am lăsat din mâini cârma dreptății.
Avva Isaac a zis: „Când eram tânăr, locuiam cu avva Kronios, care nu mi-a spus niciodată să fac vreo treabă, deși era bătrân și tremura din încheieturi. Ba dimpotrivă, el însuși se ridica și-mi aducea vasul cu apă mie și tuturor celorlalți. După aceea am locuit cu avva Teodor de la Ferme și nici el nu-mi spunea să fac treabă, ci pregătea singur masa și zicea: „Frate, dacă vrei, vino și mănâncă”. Eu îi ziceam: „Avva, am venit la tine ca să trag folos. De ce nu-mi spui ce să fac?”. Bătrânul tăcea. Atunci m-am dus și le-am spus bătrânilor, iar ei au venit și l-au întrebat: „Avva, fratele a venit la sfinția ta, ca să tragă un folos, de ce nu-i spui ce să facă?”. Bătrânul le răspunde: „Dar ce sunt eu, chinoviarh, ca să-i poruncesc? Până acum nu i-am zis nimic, dar dacă vrea, să facă și el ce vede că fac eu”. De atunci i-o luam mereu înainte și făceam tot ce vroia să facă el. El făcea totul în tăcere și m-a învățat și pe mine să fac lucrurile în tăcere”.
Au venit, odată, la avva Lucius, la Ennaton, căţiva călugări euhiţi. Bătrânul i-a întrebat: „Ce lucraţi voi cu mâinile?”. Ei au răspuns: „Noi nu ne atingem de lucru, ci, cum zice Apostolul, ne rugăm neîntrerupt”. Bătrânul îi întreabă: „Dar nu mâncaţi?”. Ei zic: „Da”. El: „Şi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi?”. Apoi: „Nici nu dormiţi?”. Ei: „Da”. Bătrânul: „Şi când dormiţi, cine se roagă pentru voi?”. Nu au ştiut ce să-i răspundă. El a continuat: „Iertaţi-mă, dar voi nu faceţi cum spuneţi. Eu am să vă arăt că, deşi lucrez cu mâinile, mă rog neîncetat. [Iată cum:] Mă aşez, cu Dumnezeu, să-mi umezesc smicelele. Apoi le împletesc în funie zicând: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea”. Și-i întreabă: „Oare aceasta nu-i rugăciune?”. Ei au răspuns: „Ba da”. Apoi continuă: „Toată ziua lucrez şi mă rog şi câştig mai mult sau mai puţin de şaisprezece parale. Dau două de pomană, la poartă, iar de restul manânc. Cine primeşte cele două parale se roagă pentru mine în timp ce manânc şi dorm. Astfel, cu harul lui Dumnezeu, îndeplinesc porunca de a mă ruga neîntrerupt”.
Avva Ioan cel Pitic a povestit că un bătrân înduhovnicit s-a închis în chilie. Era vestit în oraş şi foarte slăvit. I s-a revelat: „Un sfânt va să moară, du-te şi-ţi ia rămas bun înainte să-şi dea ultima suflare”. El a cugetat în sinea lui: „Dacă ies în timpul zilei oamenii se vor buluci după mine, vor face un vacarm întreg şi nu-mi voi găsi liniştea. Am să ies pe seară, prin întuneric, nevăzut de nimeni”. Şi a ieşit seara din chilie, ca să nu fie văzut. Dumnezeu însă a trimis jos, din cer, doi îngeri cu făclii aprinse, care-l însoţeau luminându-l. Şi îndată tot oraşul a alergat să-i vadă slava. Pe cât a crezut bătrânul că fuge de slavă, pe atât a fost copleşit de ea. Prin aceasta se împlineşte ce-a fost scris: Cine se smereşte va fi înălţat.
