”Ori de câte ori vin bezne peste om, Dumnezeu îi vine în ajutor”.

“Calm şi blajin, deschis la suflet, de o linişte plină de evlavie pe care nimeni nu i-o putea clătina, puţin la trup, meditativ, aşa era Părintele Adrian Făgeţeanu, monahul de la Mănăstirea Putna, Ciorogârla sau Mănăstirea Antim Ivireanul. Obrajii supţi, de o paloare discretă, sugerau sublima taină a unei frumuseţi interioare deosebite… O certitudine stăpâneşte de atunci inima mea: ori de câte ori vin bezne peste om, Dumnezeu îi vine în ajutor. Părintele Adrian a fost un trimis scump. Din multa bogăţie a inimii sale şi din marea lui înţelepciune m-am înaripat cu noi puteri sufleteşti pentru bătălii viitoare.” Așa îl descria Petre Baciu în volumul  Răstigniri ascunse.

Indiferent de gesturile ei, Biserica agresează prin simpla prezență pe cei care nu au de-a face cu ea.

Propovăduitorii atei ai unui umanism indefinit și agresiv indică spațiului teologic, prin intermediul glasului lipsit de identitate al vocilor care nu exprimă propriile idei, cam care ar trebui să fie atitudinea Bisericii. Atunci când Biserica vine cu inițiative coerente cu mesajul ei, dar care nu corespund dezideratelor acestui spațiu ideologic, tot aceștia, prin vocea mulțimii, vor fi primii care vor afirma că Biserica invadează inoportun neutralitatea morală și religioasă a spațiului public. Indiferent de gesturile ei, Biserica agresează prin simpla prezență pe cei care nu au de-a face cu ea. Într-o societate în care existența se construiește prin libertatea fiecăruia de a exista așa cum crede de cuviință, fără a impune opțiunea sa celuilalt, dacă Biserica își expune opțiunea existențială, în numele libertății ei de conștiință, această libertate este agresată.