Și dacă am greșit rugăciunea?Pr. dr. Claudiu Băzăvan 22.12.2020

Într-o povestire din Pateric se vorbește despre avva Ioan Kolobos (gr. ”cel pitic”) că, odată, l-a rugat pe Dumnezeu să îi smulgă patimile, devenind fără griji. S-a dus și i-a zis unui bătrân: ”Părinte, m-am liniștit, nu trebuie să mă mai războiesc cu nici o patimă!” Bătrânul îi zice: ”Du-te degrabă și roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea războiul înapoi, ca să-ți revină zdrobirea și smerenia pe care le aveai! Sufletul nu înaintează decât războindu-se!”. S-a rugat și, după ce a primit din nou războiul, nu mai cerea să-i fie luat. Acum zicea: ”Dă-mi, Doamne, răbdare în lupte!” (Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu, ediție de Cristian Bădiliță, Vremea, 2015, pp. 161-162).

De la începutul primăverii, răului i-a fost îngăduit să coboare pe pământ și să instaureze, în stilul caracteristic, frică, incertitudine, absurd, isterie, disperare și neputință. Lumea pare capturată de forțe iraționale și nimic nu prevestește o apropiată eliberare. Trepădușii iadului își fac de cap, devorând speranțe, zâmbete și îmbrățișări, stricând minți, pietrificând inimi, denaturând realitatea, înnegurând perspectiva. Oamenii caută răspunsuri și soluții, fără rezultate concrete. Depășite de gravitatea problemelor și măcinate de neîncrederea propriilor cetățeni, guvernele lumii nu pot împiedica degradarea tot mai alertă a siguranței sociale. Categorii profesionale sunt amenințate in corpore cu dispariția, numeroase firme cu falimentul și angajații lor cu sărăcia, sistemul sanitar se sufocă. Un fior rece străbate coloana vertebrală a lumii. Psalmistul se dovedește încă o dată fidel purtător de cuvânt al stării noastre de spirit: ”Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii.” (Ps. 43, 21).

citește articolul


Nu vă mai folosiți de Hristos!Vlad Mușat 21.12.2020

”Să te folosești de Ortodoxie și în același timp să promovezi ura față de aproapele tău, înseamnă că te afli la ani lumină de Hristos.”

Mulți nu vor fi de acord cu acest articol, dar nu pot să nu scriu despre un pericol care ne pândește, un partid de extremă dreapta. La fel de periculos precum unul de extremă stânga.

citește articolul


A fi înseamnă a ardeConstantin St. Dogaru 18.12.2020

Păcatul, ca și virtutea, țin de experiență, de viață; „a fi” înseamnă a arde până la capăt. Păcatul și virtutea sunt uși vecine. Împătimirea însă nu e bună, nici de una, nici de alta, e bună despătimirea ca început al dezrobirii; să fii liber în fiecare din aceste experiențe; căderea provoacă ridicarea atât din experiența păcatului, cât și din experiența virtuții. În mod sigur, păcatul trăit, până la limita lui ultimă, naște virtutea ca început al căinței, căderea te învață ce înseamnă a te ridica; de partea cealaltă, virtutea dusă până la capăt e mai ispitită și mai ispititoare decât păcatul, căci mai rea este căderea din virtute în păcat, decât căderea din păcat în păcat. Când are loc această cădere? Atunci când virtutea devine virtuozitate. Nu pe cei căzuți îi mai cercetează d., ci pe cei ce vor să se ridice și mai ales pe cei ce vor urce. Dar să știi – îmi spunea un frate monah – că și pe cei ce vor încerca să urce trecând de la un păcat mai mare la altul mai mic și pe aceia îi cercetează ca nu cumva urcând treptele păcatului, lepădându-se de una, de alta, să cunoască binele. Dar celorlalți, cum le pricinuiește căderea? Ajutându-i să urce, prin virtute, cât mai sus, înțelegi? Cum? Folosindu-se chiar de nevoințele lor (asceză, post, rugăciune, etc.) pentru a le omorî trezvia, contemplația, paza gândurilor. Vezi? De aceea Mântuitorul o fericește pe Maria și o mustră pe Marta, știi, care tot trebăluia prin casă ca să facă curat, să aranjeze lucrurile, să facă ordine, etc., adică tot atâtea lucruri importante, dar neesențiale pentru mântuire și pentru un asemenea „musafir” cu totul aparte.


Crăciunul Copilului fără DumnezeuNicușor Nacu 17.12.2020

«Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii» (Ier. 31, 29)

Rupt de spiritualitate și ancorat în lumea multitasking a noului tip de materialitate, Copilul postmodernității devine o ființă epuizată interior. Printre altele, mai nou, mintea îi este manipulată constant de maşina de iluzii care-i vinde Crăciunul sub formă de cadouri sofisticate.

citește articolul

A apărut nr. 182-183, noiembrie-decembrie 2020

Din sumar:

Și dacă am greșit rugăciunea? - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nu vă mai folosiți de Hristos! - Vlad Mușat

Colind pentru Dumnezeu - Gabriela Băducu

Ne plâng morții - pr. dr. Claudiu Băzăvan

„Rămâi cu noi, Doamne!” - Florina Steliana Vasilescu

PANDEMONIA-sfârșitul erei creștin-umanist-democratice - Eugen Cojocaru

Biserica-parohie nu e club liturgic - pr.dr. docent Mihai Valică

Rămâneți creștini! - Marian Scarlat Ghițeanu

Crăciunul Copilului fără Dumnezeu- Nicușor Nacu

Îmbrățișări la distanță - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Adevăruri stranii - Sabina Ene

a fi înseamnă a arde- Constantin St. Dogaru

Victima car își simpatizează călăul

Quercetina - Un nou aliat de prevenire și vindecare a coronavirusului  - Dr.Roxana Constantinescu

Te Deum la Nașterea Domnului - Carmen Elena Toader

Duo cheesecake cu zmeură (fără coacere) - Valentina Georgescu

PARTENERI