,,Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii." (Sfântul Paisie Aghioritul)
Timpul trece creând amintiri pe care memoria noastră le selectează, le încarcă într-un depozit, pentru viitor. El vrea să devină neîncătușat în porțiuni ale duratei, se dorește liber, tronează din văzduh, lăsând inspirația să plutească în aer (așa, ca atunci când intrăm în Timpul sărbătorilor pascale, când totul e impregnat de har și timpul își lasă amprenta în vazduh și în suflete, acea lumină binecuvântată, creându-ne pacea necesară întâlnirii cu divinitatea).
citește articolul
Primele considerații conștiente asupra vieții au fost religioase. Oamenii și-au înțeles viața prin relație cu Altcineva, adică drept o legătură (religo, -are): nu au perceput-o ca apărută de la sine, ci drept un dat, un dat de către Cineva. În sprijinul acestei înțelegeri au venit, pe de o parte, de sus, adresarea: grăirea directă a lui Dumnezeu către om (ceea ce numim astăzi Revelarea lui Dumnezeu), iar pe de altă parte, observarea: oamenii au constatat natura duală a ființei omenești, tangibilă ca materie și intangibilă ca viață (mai apoi, printr-o diferențiere în însăși partea intangibilă, au distins viul de suflet, sufletul fiind ceva mai subtil decât viul propriu-zis).
O conștiință bifurcată
citește articolul
Față de lume și de istorie Biserica are o responsabilitate eshatologică. În afară de Biserică, nicio altă instituție nu va da socoteală înaintea lui Dumnezeu de mântuirea omului în perspectiva veșniciei. Preotul, episcopul vor răspunde de turma încredințată lor, iar Biserica de neamul încredințat ei spre mântuire. Atunci și acolo, Hristos – Judecătorul va căuta să vadă cât a mai rămas din chipul Mariei în Marta cea slujitoare...
***
citește articolul
Închipuie-ți doi ochi mari cât zarea
și blânzi. Cei mai blânzi cu putință.
citește articolul
