Terțul inclus sau paradoxul recunoașterii: AcasăDr.phil. Cătălina Ene Onea 21.07.2021

„Când ajung într-un loc nou – o nouă regiune, altă natură, alte obiceiuri, alte case și figuri – multe locuri văzute mă surprind, făcându-mă să mă gândesc că dacă aș fi trăit mereu în acea regiune, ele ar fi acum amintiri din copilărie. De aceea când mă plimb am impresia că spulber și violez visele altuia”, scria Cesare Pavese într-o filă de jurnal din aprilie 1943 (Cesare Pavese: Meseria de a trăi. Jurnal 1935-1950. Editura Allfa, București, 1999. Traducere, note, postfață de Ion Chirițescu).

Locul de unde îmi încep povestea

citește articolul


Unitatea dintre Teologie şi Spiritualitate în Opera Părintelui Dumitru StăniloaePr. Vasile Manea 15.06.2021

Teologia reprezintă întâlnirea personală dintre Dumnezeu şi om, iar teolog este cel care se roagă iar cel care se roagă e teolog după învăţătura Sfântului Evagrie Ponticul.Teologia şi Spiritualitatea formează un întreg indivizibil. Ele nu trebuie nici separate, nici adăugate una după alta. Teologia ortodoxă autentică este o teologie contemplativă; teologia fără contemplaţie, este un simplu exerciţiu intelectual sau interpretare istorică.Spiritualitatea vine să arate că experienţa contemplaţiei, adică ridicarea fiinţei printr-un grad de cunoaştere mai presus de minte, singurul plan în care este posibilă întâlnirea personală cu Dumnezeu, ţine de esenţa teologiei. Altfel spus, o teologie anticontemplativă este de neconceput. Spiritualitatea vine să arate că experienţa contemplaţiei, adică ridicarea minţii pe un plan de cunoaştere meta-intelectual, singurul plan posibil de întâlnire personală cu Dumnezeu, ţine de natura teologiei.  Iar Părintele Dumitru Stăniloae afirmă, la rândul său, că „fără spiritualitate, Ortodoxia devine un creştinism surogat; fără Filocalie, creştinismul răsăritean nu este decât o simplă colecţie de dogme, canoane şi rituri bizantine”. Purificarea, prima treaptă a vieţii spirituale, reprezintă lupta susţinută şi necontenită a sufletului care tânjeşte deplin după împlinirea perfecţiunii ca dar izvorât din fiinţa lui Dumnezeu. „Războiul nevăzut” se duce împotriva păcatului şi a patimii, realităţi care marchează „cel mai coborât nivel la care poate cădea fiinţa omenească”. „Prin patimi, sensul omului şi al lucrurilor se întunecă. Cuvintele înseşi, nu mai prind şi nu mai comunică lumina sensurilor. Toate se întunecă. Nu este vorba de un întuneric în care nu se mai vede nimic, ci de un întuneric care nu mai deschide vederea spre sensul adevărat al existenţei, de o cale care nu arăta decât spre o înfundătură, care e dată drept sens (...). Omul se resemnează cu moarte totală, cu scurtele plăceri, urmate de dezgust. E un întuneric care e văzut ca lumina. E o falsă lumină”. Teologia ortodoxă îşi are izvorul nu în simbolism şi speculaţii, ci din trăire şi simţire adică un caracter experimental. Când vorbeşte despre acest caracter experimental al teologiei, Părintele citează cuvintele Sfântului Grigorie de Nazianz: „vrei să devii teolog şi vrednic de Dumnezeu? Urcă prin vieţuire, dobândeşte curăţirea prin curăţire; păzeşte poruncile, întâi curăţeşte-te pe tine, apoi apropie-te de Cel curat” şi ale Sfântului Grigorie de Nyssa care spune că: „teologia este un munte înalt şi greu de urcat. De-abia se poate ajunge la poalele lui şi aceasta o poate face numai cel puternic”. Întâlnirea, comunicarea sau comuniunea cu Dumnezeu, prin urmare cunoaşterea Lui, nu sunt posibile decât în Duhul lui Dumnezeu. Nu întâmplător prioritatea indiscutabilă a vieţii noastre bisericeşti este dobândirea Duhului lui Dumnezeu, cu conştiinţa că fără Duhul lui Dumnezeu nu avem acces la viaţa cea adevărată şi deplină.În fine, forma cea mai înaltă a teologiei este, aşa cum spunea şi Părintele Stăniloae, teologia imnologică sau doxologică. Amintesc strădania Părintelui de a traduce Imnele iubirii ale Sfântului Simion Noul Teolog.Ortodoxia rămâne în continuare o comoară ascunsă, spunea în deceniul trecut cunoscutul teolog ortodox englez, Mitropolitul Kallistos Ware. Citită în conexiune cu observaţia stareţului grec, ea ar suna aşa: În timp ce Ortodoxia rămâne o comoară ascunsă, teologia ortodoxă continuă traiectoria propriei înstrăinări, ruptă de viaţa propriei Biserici şi de viaţa lumii în care trăieşte. Deci spiritualitatea ortodoxă urmăreşte desăvârşirea celui ce crede în Hristos, prin participare la viaţa lui divino-umană, prin unirea după har cu El şi întipărirea tot mai deplină de chipul umanităţii Mântuitorului Hristos, plină de Duhul Sfânt,  într-o continuă mişcare spre ţinta finală, aşa cum subliniază şi Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Tot ce se mişcă, se mişcă, desigur, dintr-o cauză. Şi tot ce se mişca dintr-o cauză, a avut desigur ca origine a existenţei cauză din care este şi pentru care a fost adusă la existenţa, iar ca ţintă a mişcării aceeaşi cauză pentru care se mişcă, ţinta este deci desigur identificată cu cauza pentru care s-a creat şi este...”.Iubirea şi comuniunea deplină întreţin relaţia omului cu Dumnezeu şi-l orientează eshatologic, Dumnezeu fiind Cel care oferă „veşnicia existenţei prin împărtăşirea cu El”, conform cuvântului Sfintei Scripturi: „Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Spiritualitatea şi slujirea creştină trebuie privite astfel în legătura indisolubilă, atât din perspectiva divină cât şi umană, întrucât spiritualitatea creştină ortodoxă autentică implică participare activă a creştinului la viaţa lumii, nu retragere de la cursul ei. Acest aspect este înfăţişat clar de spiritualitatea monastică răsăriteană prin însuşi echilibrul păstrat totdeauna între contemplaţie şi activitate, filantropia sau slujirea aproapelui fiindu-i parte esenţială.Spiritualitatea şi diaconia creştină sunt, aşadar, dimensiuni fundamentale ale lucrăriiBisericii şi vieţii creştine autentice spre mântuire, având ca izvor şi model pe Însuşi Mântuitorul Hristos. Sfântul Simion Noul Teolog zice: „Domnul a primit să ia asupra Sa faţa fiecărui om lipsit şi să se unească pe Sine cu fiecare, ca fiecare, văzând pe fratele său ca pe Dumnezeu, să-l primescă şi să-l socotească la fel ca pe acela şi să deşerte avutul său spre slujirea lui precum şi Hristos Şi-a vărsat Sângele Său pentru mântuirea noastră”. Părintele Stăniloae menţionează dintre Părinţii Apostolici care au vorbit despre universalitatea Bisericii pe autorul lucrării Păstorul din Herma care a descris Biserica prin imaginea unui turn universal pe care-l zidesc îngerii, apostolii, episcopii, învăţătorii şi preoţii. Toată creaţia este chemată să fie rezidită ca Biserică, pentru că cei şase îngeri care au rolul principal în această lucrare sunt cei cărora Dumnezeu le-a încredinţat toată creatura, să o orânduiască, să o edifice şi să stăpânească asupra ei. În spiritualitatea ortodoxă marile etape ale vieţii duhovniceşti sunt în număr de trei:purificarea continuă de patimi şi creşterea prin virtuţi; iluminarea în contemplarea lui Dumnezeu în creaţie; înţelegerea duhovnicească a Scripturii; creşterea tot mai mult în Hristos şi unirea tot mai strânsă cu El pe calea rugăciunii şi a iubirii. Firea devenită roaba patimii „trimite în stomac mâncare pregătită, ca într-o mare ce nu poate fi umplută”. Nil aplică stomacului cuvintele lui Solomon: „Toate râurile curg în mare şi marea nu se umple” (Eccleziast 1, 7), zicând: „Căci stomacul şi marea sunt la fel, absorb râurile ce se varsă în ele fără să se sature, unul consumând prin digestie, cealaltă, prin sărătura, cele ce vin în ele, dorind iarăşi altă hrană şi neînchizându-şi niciodată căscătura”. În vechea literatură duhovnicească, patimile sunt socotite în număr de opt sau, când slava deşartă este unită cu mândria, în număr de şapte. Acestea sunt: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia sau ura, întristarea, trândăvia, slava deşartă şi mândria.  Ele coincid în fond cu cele şapte păcate capitale: lăcomia, desfrânarea, avariţia, mânia, invidia, lenea şi mândria dacă identificăm invidia cu întristarea.Forme şi manifestări ale spiritualităţiiSfinţii Părinţi din perioada de aur (secolele IV-V) au insistat în predicile lor asupra milosteniei. Ei recomandă milostenia ca fiind o virtute superioară postului şi rugăciunii cu lacrimi, superioară darurilor aduse la biserică  şi fecioriei, superioară chiar oricărei virtuţi. Ei recomandă milostenia ca cel mai bun mijloc de închinare lui Dumnezeu, ca mijloc de ştergere a păcatelor şi chiar ca mijloc de asemănare cu Dumnezeu.Sfântul Grigorie de Nazianz, vorbind despre săraci şi sărăcie, arată că, de fapt, toţi suntem săraci şi toţi avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Iar săracii, care au chipul lui Dumnezeu, numiţi de el „portari împărăţiei cerurilor”, sunt cei care deschid uşa drepţilor şi o închid celor răi, de aceea ei nu trebuie trecuţi cu vederea.Tot Sfântul Grigorie ne spune: „În timp ce leproşii umblă în zdrenţe uzate şi ude, din care cauză îngheaţă şi suferă, se cade ca noi să umblăm cu haine moi şi scumpe? Aici plăcere, acolo suferinţă”. Mai departe, el arată că, a nu ajuta pe cei în suferinţă, a nu ne oferi ajutorul celor ce au nevoie de el, nu este numai lipsa de omenie, ci efectiv „boală sufletească”. Ori, remediul acestei boli este tocmai milostenia, facerea de bine.  Sfântul Vasile cel Mare referindu-se la proprietate, spune: „Căci, dacă fiecare ar lua ceea ce este de folos pentru necesitatea sa personală şi ar lăsa ceea ce este în plus celor în nevoi, nimeni nu ar fi bogat şi nimeni sărac...” În altă parte, foloseşte cuvinte foarte dure: „Nu eşti tu un hoţ, tu care bunurile pe care le-ai primit spre administrare le transformi în propria ta avere? Pâinea pe care tu o păstrezi, aparţine celui înfometat. Hainele pe care tu le ţii în dulap, aparţin celui gol: celui desculţ, papucii care zac la tine, celui în nevoi, banii pe care tu i-ai îngropat”.  Tot Sfântul Vasile zice: „Primii creştini aveau totul în comun: sufletul, inima, masă, era o fraternitate indivizibilă, o caritate sinceră care din mai multe trupuri nu făcea decât un singur tot, care grupa suflete diferite într-o unitate de perfectă armonie”. Fericitul Ieronim învaţă că „dacă unul are mai mult iar altul mai puţin, asta înseamnă că ceea ce unul a câştigat, altul a pierdut”.Un alt părinte apusean, Fericitul Augustin spune: „Ceea ce pentru tine este surplus, altuia este lipsă, iar cel care posedă mai mult decât are nevoie posedă lucruri străine”. Însă nu era uşor a-i convinge pe cei bogaţi să facă milostenie. Sfântul Vasile îi înspăimântă cu focul iadului, aceasta fiind ultima soluţie la care mai putea apela, astfel le spunea: „Nu ai avut milă; nimeni nu va avea milă de tine. Nu ţi-ai deschis casa celui străin, sărac, vei fi îndepărtat din împărăţie. Nu ai dat pâine celui flămând, nu vei câştiga viaţa veşnică”. Într-una dintre fericiri găsim următoarea afirmaţie: Fi-ţi milostivi ca şi voi să fiţi miluiţi. Căci milostenia are puterea Sfântului Botez şi cum apa sfântă spală păcatele oamenilor, tot aşa, milostenia curăţeşte petele sufletelor milostive. În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, milostenia este regina virtuţilor iar sărăcia, o virtute spre care trebuie să râvneşti căci: „Cu sărăcia Ilie crescut fiind, a fost răpit cu acea fericită răpire; cu sărăcia Elisei a strălucit, cu sărăcia Ioan Botezătorul; cu sărăcia toţi apostolii; dar din pricina iubirii de arginţi au fost osândiţi Ahab, Izabela, Ghiezi, Iuda, Caiafa”. După cum am mai afirmat: „Fără feciorie te poţi mântui, dar fără milostenie, cu neputinţă. Milostenia este de neapărată trebuinţă şi le ţine pe toate. Milostenia este inima virtuţii dar această inimă încetează iute de a mai bate, dacă nu dă tuturor duhul ei. Întocmai ca o fântână: Dacă ţine în ea apă izvoarelor sale, se strică; tot aşa şi cu bogăţii, când ţin averile numai pentru ei înşişi”. Sfântul Ioan, plecând de la textul Matei 5, 20 concluzionează: „Deci, chiar dacă faci milostenie, dar dacă nu faci mai multă decât cărturarii şi fariseii, nu vei intra în împărăţia cerurilor;   iar milostenia să fie din muncă cinstită nu din jaf”. Milostenia, în viziunea Sfântului Vasile are efecte pe două mari direcţii: pe de o parte iartă păcatele şi aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte elimină consecinţele negative ale nepracticării ei, anume: minciună, moarte, certuri, războaie s.a. El spune că bogăţia este o povară care trebuie aruncată; Cel bogat nu poate să meargă pe drumul îngust al mântuirii, atâta vreme cât nu a renunţat la povara bogăţiei. Sfântul Ioan şi Sfântul Ambrozie, numeşte milostenia a doua baie a sufletului: „Căci botezul se administrează numai o dată şi asigură numai o dată iertarea păcatelor; milostenia însă, iertarea păcatelor la fel de des pe cât se dă”. Sfântul Ambrozie arată că botezul şi milostenia sunt cele „două izvoare ale îndurării, care dau viaţa şi iartă păcatele”, iar cel ce le practică pe amândouă „va fi încoronat cu slavă în împărăţia cerească”. De aceea, cineva s-a exprimat, pe drept cuvânt, că: „Biserica este mai săracă, pe măsură ce primeşte în sânul ei, mai mulţi bogaţi”. Astfel Sfântul Ioan exemplifică „Câtă vreme este piaţa să cumpărăm milostenie, mai bine zis, prin milostenie să cumpărăm mântuire.  Aici se cumpără dreptatea ieftin, cu o neînsemnată bucăţică de pâine, cu o haină săracă, cu un pahar de apă”. Doar astfel vom auzi cuvintele Mântuitorului: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci scris este: „Cum apa stinge focul, aşa stinge milostenia păcatele” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 3, 29). Mai departe este scris: „Închide milostenia în inima săracilor şi aceasta se va ruga pentru tine Domnului” (Înţelepciunea lui Isus Sirah 29, 15). Potrivit unui cercetător „în această epocă, fapta bună devine fundaţie, milostenia devine bun imobiliar, iar mâna darnică se transformă în casă ospitalieră; şi astfel, iau naştere aşezămintele de asistenţă socială”. În încheiere redăm o idee a Fericitului Augustin „cei care nu au practicat mila vor fi judecaţi fără milă”. El arată în final că fiecare trebuie să dea celui care cerşeşte pentru că fiecare este, de fapt înaintea lui Dumnezeu un cerşetor până la sfârşitul vieţii.27Concluzii1. Spiritualitatea ortodoxă urmăreşte şi exprimă desăvârşirea credinciosului în Hristos, ca mădular al Trupului Său tainic, Biserica. Şi întrucât desăvârşirea nu se poate dobândi în Hristos decât prin participarea la viaţa Lui divino-umană, ţinta spiritualităţii ortodoxe, mântuirea şi desăvârşirea credinciosului se realizează numai prin unirea lui cu Hristos transparenţă a omului faţă de Hristos şi o transparenţă a lui Hristos însuşi faţă de acesta.2. Religia creştină este cel mai puternic scut împotriva păcatului, deoarece este religia mântuirii. De păcătuit am păcătuit singuri, dar de mântuit ne mântuim împreună cu Hristos. Religia creştină este superioară altor religii, deoarece îşi întemeiază lucrarea pe dogme. Vorbind despre spiritualitate ne referim la un fapt deosebit de însemnat, nu la o simplă dimensiune a vieţii creştine, la un compartiment mai deosebit al ei, ci la esenţa ei însăşi. 3. Ca o ultimă concluzie putem spune că teologia şi spiritualitatea creştină sunt rodul Revelaţiei lui Dumnezeu, Care Se dăruieşte lumii prin Cuvântul şi prin Duhul Sfânt. Unitatea organică dintre teologie şi spiritualitate este, de fapt, o abordare integrală a tainei creştinismului iar ataşamentul teologiei occidentale faţă de filosofie a condus la slăbirea legăturii ei cu spiritualitatea şi a contribuit la pierderea echilibrului specific tradiţiei Sfinţilor Părinţi.

Preot Vasile Manea

A apărut nr. 188-189-190 Mai-Iunie-Iulie 2021

Din sumar:

Răii necesari - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Când Dumnezeu se uită la fotbal - Vlad Mușat

Așa păstori, așa Biserică! - Gabriela Băducu

Cărțile  în agonie - Eduard Ioan Rădună

Constantin Oprișan -serafimul temnițelor comuniste - Florina Steliana Vasilescu

Femeia și mama creștină sub asaltul Neo-marxiștilor! - Silviu Alupei

Creștinul autentic de astăzi - un martir în devenie - Pr. prof. dr. Sava Bogasiu

Cărțile PLANDEMIEI

Discreția lui Dumnezeu - Carmen Elena Toader

Chipul celuilalt din timpul acesta - Nicușor Nacu

Terțul inclus sau paradoxul recunoașterii: ACASĂ - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Echilibru - Sabina Ene

Cât cer într-o colibă! - Constantin St. Dogaru

„Ca un dobitoc înaintea Ta...”

Mierea - Bucurie, gust, sănătate  - Dr.Roxana Constantinescu

De-a curmezișul drumului spre iad - Cosmin St. Georgescu

Quesadilla cu omletă și mozzarela- Valentina Georgescu


 

PARTENERI