Împreună cu un frate călugăr am ajuns la Părintele Iosif, despre care auzisem că un părinte trăitor, lucrător al rugăciunii minții. Am cercetat cu de-amănuntul înainte dacă Gheronda avea cu adevărat rugăciunea minții și dacă era cunoscător al ei. După ce am întrebat în stânga și în dreapta, ne-am făcut ucenicii lui. Eram trei persoane în obște: Gheronda, și noi, proaspeții săi ucenici. Am mers să facem slujba. Ce văd în biserică? Deasupra sobei cu lemne se afla o cratiță cu trahana (mâncare tradițională grecească cu lapte). În biserică, în toiul slujbei, trahana! Gheronda cânta și amesteca în oală! Eu m-am smintit: „Maica Domnului! Ce se petrece aici?” Îi spun : „Gheronda, e posibil să gătim trahana în biserică?” „Ei, ce să facem? Când vom găti? Suntem trei persoane. Cine o să gătească acum trahana?” Am tăcut din gură. Firește că nu mai era loc de altă discuție. La Heruvic, când trebuia să iasă părintele cu Sfintele Daruri: -„Ca pe împăratul tuturor primim”... s-a umflat trahanaua, mâncarea a dat pe dinafară din oală: „Șuuuuuu!”. A căzut pe cărbuni, s-a făcut un miros în biserică! Gheronda alerga să o amestece cu lingura și celălalt frate să o dea jos de pe foc. S-a făcut o vânzoleală mare! Pentru ei nu se întâmplase nimic. Era ceva foarte, foarte firesc! Însă pentru noi, cei „școliți” cu facultate, care căutam părinți duhovnicești, lucrători ai rugăciunii minții, toate acestea erau de neînțeles! Noi credeam că vom merge acolo  și vom găsi Stareți care vor înălța mâinile la cer și vor rămâne nemișcați până a doua zi dimineață. Și chiar așa erau Stareții noștri! Aveau această măsură duhovnicească! Însă, concomitent, erau de o mare simplitate care izvora din smerenia lor și din ștergerea egoismului idolului sinelui lor. Nu-și idolarizau deloc sinele, și nu le era greu să trăiască așa.

*întâmplare povestită de ÎPS Athanasie de Limassol,