Chiar dacă fiecare anotimp are farmecul, dar mai ales rostul său, recunosc că întotdeauna am iubit primăvara. După gri-ul mohorât al cerului, după strigătul surd al pământului amorțit, nădejdea învierii încolțește. Speranța că totul va fi bine crește cu fiecare ciripit energic al păsărilor, cu fiecare narcisă îmbobocită ce se deschide încetișor, mângâiată de razele încă timide ale soarelui, cu fiecare fir de iarbă tot mai verde, pe zi ce trece.
Verdele... de fiecare dată aștept cu răsuflarea tăiată verdele sănătos al lunii aprilie și mereu l-am asociat cu săptămâna patimilor Mântuitorului, cu slujbele deniilor încărcate cu emoție, poate prea multă ca noi să o putem cuprinde, prea multă ca noi, oamenii, să o putem trăi așa cum se cuvine. Și iată că în acest an mă resemnez și mă mulțumesc să admir natura înverzită de la fereastra apartamentului. Mă voi resemna și voi urmări și deniile de la o altă fereastră, a facebook-ului. Cum s-a ajuns aici? Întrebarea este redundantă, însă atât timp cât stă pe buzele tuturor, îl voi menționa și eu – SARS-CoV-2 sau noul coronavirus care bântuie lumea de la un capăt la altul, așa încât la data de 11 aprilie 2020, la nivel global existau 1 766 855 de oameni infectați, dintre care 108 124 decese, 400 708de oameni vindecați și 1 258 023 cazuri active.
citește articolul
În Dumnezeu este mântuirea mea și slava mea! Dumnezeu este ajutorul meu și nădejdea mea este în Dumnezeu! (Psalmul 61, 7)
Iarna este gata de plecare. Crengile copacilor și-au scuturat puținii fulgi de nea care le-au îmbrăcat, o parte dintre ele poate s-a uscat, dar nu-i nimic, veți spune cu siguranță, soarele se va îndura și va încălzi din nou. Astfel încât chiar și celui mai pipernicit copăcel i se va oferi șansa să înmugurească și să înflorească, să înmiresmeze împrejuru-i, să dea apoi rod.
citește articolul
”It’s the most wonderful time of the year!”
Aceasta este concluzia cântecului interpretat de Andy Williams și difuzat cu regularitate de posturile radio în această perioadă. Și pentru că este într-adevăr perioada minunată a anului, numărătoarea inversă a început pe rețelele de socializare cu peste o sută de zile înainte. Cu două luni înainte supermarketurile și-au reamenajat produsele, încărcând rafturile cu mii de ornamente, de parcă ar fi de unică folosință și în fiecare an este nevoie de altele noi și cu dulciuri din belșug, de parcă pe toți ne așteaptă o criză hipoglicemică, iar nu pruncul Iisus.
citește articolul
”Părem prea mici pentru o jertfă atât de mare”
La sfârşitul acestui an vom comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Ne aflăm, deja, la trei decenii după jertfa sângeroasă a tinerilor noştri români! Treizeci de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie!, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze.
citește articolul
”Tinerii refuză să mai fie mobilă în biserică, vor să fie oamenii vii, să respire prin Evanghelie!” (preot Constantin Necula)
S-au scurs deja două ceasuri de când oamenii așteaptă entuziasmați o strângere de mână, câteva rânduri scrise sau poate doar un zâmbet din partea unuia dintre cei mai iubiți români ai tinerilor zilelor noastre. Cu fiecare copil, cu fiecare bătrân ori adolescent, parcă bucuria de a fi printre oamenii și pentru oameni se intensifică și oboseala finalului de zi nu se mai simte. S-ar părea că nu s-a terminat, ci abia acum începe conferința „Biserica și tinerii“, susținută de părintele profesor Constantin Necula, conferință cu care a debutat Festivalul Conștiința, un festin cultural, devenit pentru ploieșteni o tradiție a anotimpului arămiu.
citește articolul
