Cui ne împotrivim?Gabriela Băducu 23.11.2017
”Fă din lume un scop și l-ai câștigat de partea ta!”
”Fă din lume un scop și l-ai câștigat de partea ta!”
Nu sunt nedus la biserică, dar datoria mea de creștin este să merg la Sfântul Maslu, la Sfânta Liturghie, de fiecare dată când acestea se săvârșesc. De ce nu merg mai des, când am ocazia? Pentru că inventez scuze, sau nu am răbdare, sau îmi găsesc o altă ocupație. Și sunt trist, sunt trist pentru că am ratat încă o întâlnire cu Hristos, n-am aprins lumânări pentru tata, pentru cei decedați din familie, nu m-am rugat pentru mama, pentru cei bolnavi. Vedeți cât de mult am pierdut? Sufletul îmi rătăcește într-o temniță ale cărei gratii sunt construite dintr-un aliaj foarte rezistent, din lene și indiferență.
Nu e cazul să ne întristăm că nu suntem supermen şi wonderwomen
Doi amici, dintre care unul preot, discutau deunăzi. Unul dintre ei întreabă oftând şi cu tonul un pic patetic: “Ce ne facem noi, părinte, cu poporul acesta?” La care preotul, hâtru din fire, îi răspunde sec: “Dar cine ne-a dat nouă poporul, dragule, ca să facem ceva cu el?”
Omul din greşeli învaţă şi vorba românului: cât trăieşti, greşeşti! Sau nu era aşa? Chiar şi puţin modificată, zicala a devenit corolarul vieţii creştinilor de duzină, care nu se ridică câtuşi de puţin la ştacheta ridicată pe pământ de însuşi Iisus Hristos. În ciuda sfatului său „Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 19), stăruim cu îndârjire în aceleași greșeli.
Lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. (Matei 7, 13)
Devine din ce în ce mai observabil felul în care spiritul se îndobitoceşte tot mai mult pe zi ce trece. Oamenii îl zdrobesc, îl încătușează și-l lasă fără suflare. Profunzimea l-a părăsit pe individ și cu rapiditate a fost înlocuită de mediocritatea în brațele căreia omul se afundă tot mai tare. Atât de strânsă este legătura, încât ființa umană nu vrea să o rupă și nu-și dorește debarasarea și nici curățarea sufletească de petele ignoranței. De ce nu poate omul să se ridice din propriul noroi existențial? Ce îl împiedică să poată depăși acest stadiu care îl apropie de fiară? Este vorba despre pericolul lumii moderne: comoditatea.