Școala româneascăOvidiu Badea 07.11.2016
Miros de pucioasă sau zâmbet de heruvimi?
A fi profesor înseamnă a avea în nări miros de pucioasă iar în urechi cântec de heruvimi.
Miros de pucioasă sau zâmbet de heruvimi?
A fi profesor înseamnă a avea în nări miros de pucioasă iar în urechi cântec de heruvimi.
„Întâlnirea din prezent dă întregul rost al sărbătorii”.
În excelentul său studiu despre relatările Evangheliilor cu privire la începuturile pământeşti ale lui Iisus[1], precum şi în rezumatul său mai scurt al aceluiaşi material[2], Raymond Brown demonstrează că scopul Naraţiunilor Copilăriei nu este biografic; ele nu încearcă să ofere o istorie a originilor pământeşti ale lui Iisus. Mai degrabă, ele prezintă un mesaj, acela al întregii Evanghelii, în miniatură: anunţarea Veştii Bune, acceptarea acesteia de către discipoli şi respingerea de cea mai mare parte a Israelului, extinderea sa în lumea păgână. Nu este povestea copilului Iisus în Betleem, ci semnificaţia lui Hristos pentru omenire în epoca Bisericii post-Cincizecime este cea care se află în spatele naraţiunilor.
Cunoașterea, frumusețea fizică, puterea, averea, mâncarea, băutura, plăcerea erotică etc. – dorim toate acestea pentru că, printre altele, ne fac să uităm de moarte, de vulnerabilitatea esențială ce ne caracterizează.