„Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită!” (I Petru 5, 8).

Leul răcnind

Brexit şi faliţii engleziCostin Jacob 07.10.2016

-Posibile consecinţe pentru civilizaţia europeană-

Am suferit enorm atunci când am aflat că britanicii au ales să voteze pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană!… Am suferit pentru că toată concepţia mea despre Gentlemania se năruia şi în locul acestei imagini regale se ridica ceaţa deasă care ascundea un Albion sumbru ca în scrierile lui Charles Dickens, o lume vulgară şi plesnind de urâţime pestriţă.

citește articolul


Marea DepresiePr. Eduard Ioan Rădună 06.08.2016

România deprimată este mai primejduită decât dacă ar fi sub asediu.

Dintre relele care mănâncă sufletul României de azi, cea mai ameninţătoare mi se pare demoralizarea. Nu viciile, nu corupţia, nu fiscalitatea excesivă – demoralizarea. În Evanghelie, Domnul spune că nici o cetate nu poate fi cucerită dacă nu se dezbină întâi în sine însăşi; de aceea, România deprimată este mai primejduită decât dacă ar fi sub asediu. Ţara este moleşită, apatică, înnămolită. Viitorul ei nu mai cuprinde vreun ţel. Doar slăbiciuni, lipsă de voinţă, o bolnavă convingere a zădărniciei. Bâjbâie pe drumul istoriei năpădită de tot felul de temeri obscure.

citește articolul