Marea sărbătoare a Învierii Domnului vine, la noi, românii, parcă pentru a nu lăsa cununile de spini şi mărăcini să ne strivească sufletele.
În ciuda atacurilor cu suliţe în coaste, pentru a vedea dacă am murit cu adevărat, în ciuda piroanelor care ne sunt bătute în mâini şi în picioare, ne încăpăţânăm să înviem şi noi, împreună cu Domnul nostru. Cum putem să putrezim noi când El a înviat pentru noi?
Nu s-a făcut vreun efort notabil de a distinge duşmanii de prieteni.
Fie că vorbim despre învăţământul comunist, materialist şi ateu aşa cum îl ştim noi, fie despre învăţământul secular cu care ne confruntă acum, avem o certitudine: ambele se raportează la aceleaşi repere culturale. Nu ar putea fi altfel, de vreme ce doctrinele ateismului totalitar şi ale secularismului, din care provin cele două feluri de învăţământ, se raportează ele însele la autori comuni, la aceleaşi opere şi izvoare.
”Vă tolerăm, dar nu vă bateți joc!”
Creștinismul se bazează pe învățăturile Mântuitorului Hristos, care ne-a îndemnat să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Ideal ar fi ca toată lumea să dea dovadă de înțelegere, nu doar creștinul devenit în ultimul timp un fel de paria.
”Iudele cele noi strigă Bisericii să se ocupe de săraci.”
Ce ș-ar fi întâmplat dacă scopul venirii Domnului în lume ar fi fost exclusiv caritatea? Ar mai fi avut loc - și rost- Jertfa Sa? Dar Învierea? Am amintit deja grija Sa față de săraci și tot Sfintele Evanghelii ne relatează că, El a hrănit efectiv mulțimi mari, de două ori, în mod minunat (Mt. 14, 13-22; 15, 32-39;) ceea ce a stârnit entuziasmul oamenilor, care au vrut să-L facă rege (In. 6, 5-15). Iisus a refuzat și s-a ascuns.
Iisus a cerut tânărului bogat să-și dea avuția săracilor (Lc.18, 18- 23). A predicat virtutea sărăciei răbdătoare, întruchipând-o prin Lazăr (Lc. 16, 19-31). A fericit pe săraci în cuvântarea de la locul șes (Lc. 6,17). Dar, când Maria L-a uns cu mir de nard (In.12,3), gestul ei a scandalizat și El Însuși a părut că s-ar complace într-un act frivol, care imita obiceiurile celor bogați; Iuda s-a plâns deschis că săracii fuseseră neglijați pentru o risipă. Iar grija lui Iuda față de cei săraci invoca direct grija lui Iisus față de toți Lazării lumii.
