„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Editorial

Floarea de primăvară și mirosul de hoitPr. dr. Claudiu Băzăvan 04.04.2018

”Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8, 12)

Nu fără tâlc duminica pre­mergătoare Învierii se cheamă ... „a florilor” și nu fără sens în vinerea patimilor sărutăm icoana punerii în mor­mânt și trecem pe sub aceasta, lăsând pe trupul Celui răstignit câteva fire de zambile, narcise sau garoafe. La lecția despre În­viere, floarea îl surclasează net pe cel mai iscusit dintre predi­catori, câtă vreme firava plantă tocmai a aplicat aievea învierea asupra sa, în vreme ce vorbitorul se străduiește de regulă să aplice Învierea asupra celorlalți, motiv pentru care, uneori, cuvintele lui - despre Înviere, nu despre altce­va - sună a doagă și emană miros de hoit.

citește articolul


”Fie să renască!”Pr. dr. Claudiu Băzăvan 02.03.2018

„Mergem pe urmele Lui, prin moarte și Înviere, cu țară cu tot.”

De fiecare dată când, la Liturghie, sunt pomeniți eroii, martirii și luptătorii români, de oriunde și de oricând, mă cuprinde un soi de jenă amestecată cu tristețe și vinovăție. Cât de străine și de îndepărtate ne par ide­alurile pentru care cei mai viteji și cei mai buni dintre conaționali au găsit de cuviință să își dea viața! Cu toată păre­rea de rău și împotriva voinței, îmi vine să îi dau dreptate lui Emil Cioran care, în Îndrumar pătimaș, cu cinismul caracte­ristic, definea sacrificiul drept „pagubă ireparabilă”. Bieții de ei au murit cu nă­dejdea ca măcar copiii și nepoții lor să trăiască libertatea și fericirea de care ei nu au avut parte, însă urmașii nu sunt demni de ei, le trădează speranțele, le disprețuiesc jertfa sau pleacă încotro văd cu ochii, numai să scape dintr-o țară care devine tot mai puțin locuibilă. Gâlceava politică de fiecare zi, disputele interminabile pe seama legilor justiției, intoxicarea mediatică, dezordinea legis­lativă, haosul fiscal, lăcomia și răutatea gratuită se răsfrâng în toate domeniile de activitate. „De la opincă la vlădică”, nimeni nu scapă nevătămat. Consecința revoltătoare este că la fiecare trei mi­nute un român părăsește țara, hotărât să nu se mai întoarcă decât cel mult în vacanță. Un recent raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că ţara noastră este a doua în clasamentul mondial al migraţiei, după Siria, ţară lovită de un război civil. În acest ritm, România ar putea să rămână în câțiva ani fără forţă de muncă, iar în câteva decenii fără populație, dacă nu cumva între timp va fi ocupată de alții care o vor prețui la adevărata valoare și o vor administra cu inteligență și onestitate. România de azi se aseamănă unei corăbii grav avariate care plutește în derivă, fără o destinație precisă și fără nădejdea de a se salva; membrii echipajului, aflați într-o avan­sată stare de ebrietate, își dispută cu sălbăticie conducerea navei, iar pasage­rii, îngroziți de iminența dezastrului, se aruncă unul câte unul în valuri, sperând că se vor salva pe cont propriu. Rămân la bord neputincioșii, care așteaptă cu febrilitate o minune, câțiva oameni de bună credință care luptă din răsputeri să redreseze ambarcațiunea și escrocii, cei care îi exploatează cu pasiune până în ul­timul moment pe nefericiții lor tovarăși de drum.

citește articolul


Oameni și judecățiPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.01.2018

Societatea românească suferă. La tot pasul și în toate împrejurările, la toate nivelurile și în toate do­meniile nedreptatea, nefires­cul, absurdul par să se fi instalat mai confortabil ca niciodată. De­geaba protestează magistrații și vociferează strada.

Guvernul Doamnei Dăncilă, al treilea instalat pe parcursul unui singur an, cu miniștri mai docili față de președintele de partid – în caz contrar căzând în dizgrație peste maxim șase luni - va rescrie foarte curând legile justiției. Vor fi astfel ușurate pedepsele pentru corupție, se vor clasa o mulțime de dosare, iar DNA-ul va rămâne fără obiect de activitate.

citește articolul


Nu te-am meritat, Majestate!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 08.12.2017

Îl știam împovărat de ani și de amarul exilului, grav bolnav în ultimele luni, dar alungam din minte gândul că se apropie ziua despărțirii. După 96 de ani de viață, dintre care 71 petrecuți în exil, în ziua Sfântului Nicolae, la prânz, Regele s-a urcat la cer, în acea parte de cer numită România sublimă, o Românie unde și-au dat întâlnire adevăratele elite ale neamului: sfinții, martirii, eroii și mărturisitorii. Din clipa în care Casa Regală a anunțat decesul Suveranului,  nu doar apropiații, ci, culmea cinismului, parcă mai abitir inamicii Majestății Sale s-au grăbit să deplângă dispariția Suveranului.

Vă propun să zăbovim puțin asupra unui moment esențial din viața Majestății Sale: 6 septembrie 1940. În Catedrala Patriarhală din București, imediat după abdicarea lui Carol al II-lea, Mihai a fost încoronat  cu Coroana de Oțel și  uns rege de către patriarhul de atunci, Nicodim Munteanu. În timpul ceremoniei a fost rostită în dreptul său această rugăciune: ”Doamne, Dumnezeul nostru, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, care prin Samuil profetul L-ai ales pe David, robul Tău, să fie rege peste poporul Tău, Israel, ascultă acum cererea noastră smerită și caută din locașurile Tale spre robul Tău acesta Mihai, pe care ai binevoit să-l așezi rege peste poporul Tău cel sfânt, pe care L-ai răscumpărat cu Scump Sângele Unuia Născut Fiul Tău: binevoiește să fie uns cu untdelemnul bucuriei, înveșmântează-l cu puterea cea de sus, pune pe capul său o coroana din aur curat, dă-i lui viață îndelungată...” Îndată tânărul rege a fost uns cu Sfântul și Marele Mir, apoi a primit Sfânta Împărtășanie, pentru ca la final în catedrală să răsune polihroniile: "Întru mulți ani, Stăpâne!” și "Pe Stăpânul nostru, Doamne, îl păzește întru mulți ani!”

citește articolul


MARE ŢI-E GRĂDINA, DOAMNE!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 20.10.2017

Îi datorăm lui Vigen Guroian şi nu mai puţin editorului şi traducătoru­lui Ioan I. Ică jr. volumul „Grădina ca parabolă teologică, meditaţii despre grădi­nărit” (Deisis, Sibiu, 2011), o încântătoare declaraţie de dragoste faţă de natură. Năs­cut la New York într-o familie de imigranţi armeni, preotul, profesor şi… grădinarul Vigen Guroian reproduce o povestire a co­naţionalului său Teotig (1823-1928) din timpul genocidului la care au fost supuşi armenii în anii Primului Război Mondial. Părintele Ashod Avedian slujea într-un sat din estul Turciei. În timpul deportărilor, nu mai puţin de 4000 de bărbaţi armeni din acel sat au fost separaţi de familiile lor şi împinşi în marş forţat în pustietate. În cursa lor spre moarte, când epuizaseră proviziile de hrană, părintele i-a îndemnat pe oameni să se roage la unison: „Doamne, miluieşte!”. Apoi i-a determinat, începând cu sine, să ia pământ în palmă şi să-l în­ghită ca pe împărtăşanie. Din relatare nu reiese clar dacă, procedând astfel, preotul şi păstoriţii săi au supravieţuit. Un detaliu mai puţin important decât gestul euharis­tic al condamnaţilor.

Revenind pe meleagurile noastre, ne aflăm la puţină vreme după campania de însămânţare a grâului. În momentul în care parcurgeţi aceste rânduri, seminţele au fost deja primite în pântecele pământu­lui unde vreme de nouă luni se vor preface în spice roditoare. Nici că se putea perioa­dă mai nimerită pentru a ni se aminti păţa­nia semănătorului din Evanghelie. Şi acela şi-a dat toată silinţa, a semănat la momen­tul potrivit sămânţă de cea mai bună ca­litate, folosindu-se de toată priceperea sa. Îşi pusese toată nădejdea în cunoştinţele sale agricole şi în ogorul său. Nu şi-ar fi permis vreo neglijenţă, în joc era hrana lui şi a familiei sale. Dar rezultatul a fost mult sub aşteptări. Abia a patra parte a semin­ţelor sale a dat rod (Luca 8, 5-15).

citește articolul