Editorial

Stăpânii închipuițiPr. dr. Claudiu Băzăvan 24.02.2017

Îndurăm multe și de prea mult timp. Ne rugăm stăruitor la icoane, ne plângem primului ieșit în cale de vreme și vremuri, bombănim tenace și înjurăm cu sete, dar răbdăm în continuare. Am însușit și am întreținut de-a lungul veacurilor morbul plecării capului, al înghițirii pe nemestecate, al tăcerii fricoase. Umilința   ne-a intrat în oase. Și nu e vorba de smerenie, știința supremă a golirii de sine și a umplerii cu Dumnezeu, ci de obediență și lașitate. Am exersat atât de mult condiția boului înhămat la carul aurit al stăpânilor, încât le-am indus acestora convingerea că nu ne pot trata altfel. Lipsa noastră de reacție le-a permis stăpânilor să ne dispreţuiască profund și să ne exploateze cu voluptate.

Sunt încredințați, bunăoară, că numai ei, stăpânii, poartă creier în mod legitim și dețin în administrare Adevărul. Robii nu au nevoie să gândească și nici voie. Dacă un supus comentează sau critică, se cheamă răzvrătit sau infiltrat. Trebuie numaidecât redus la tăcere, prin momeli, ameninţări sau sancțiuni. Dacă nu se potolește,  nu are ce căuta în sistemul perfect creat de stăpâni. Se va găsi deîndată un altul dispus să se înrobească pentru mărunte avantaje.

citește articolul


Un fals portdrapelPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.01.2017

2017 a fost declarat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”. Cum pe 26 martie se împlinesc patru decenii de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian, era previzibilă aducerea în prim-plan a personalităţii celui care a condus Biserica vreme de aproape 30 de ani, în cea mai sângeroasă perioadă a istoriei sale. Surprinde totuşi enunţul de mai sus, prin care Patriarhul Justinian pare să îi asimileze pe apărătorii Ortodoxiei din vremea comunismului şi să devină un fel de portdrapel al rezistenţei anticomuniste.

Se ştie prea bine că patriarhul a elaborat o strategie de protecţie a instituţiei Bisericii, colaborând cu fostul regim pentru a salva libertatea de credinţă, după cum el însuşi îi mărturisea unuia dintre apropiaţii săi, viitorul mitropolit Bartolomeu Anania: „Vreau ca pe durata acestei stăpâniri preoţii mei să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, să facă Liturghie, pe cât este posibil”. A rămas definitorie pentru politica patriarhului recomandarea adresată episcopului Oradiei Nicolae Popovici, care critica deschis regimul: „Ascultă de ei, dar fă ce ştii, aşa cum fac eu”. Opoziţia faţă de regimul comunist îl costase de altfel pe Nicolae Popovici chiar scaunul de patriarh: în 1945 candidatul cu cel mai mare sprijin în Sinod era episcopul Oradiei, dar sub presiunile extreme ale ocupanților sovietici și colaboraționiștilor comuniști, ierarhul ardelean a renunţat la o eventuală candidatură, convingându-şi susținătorii să îl sprijine pe Justinian Marina.

citește articolul


Protocol în cerPr. dr. Claudiu Băzăvan 14.11.2016

Se zice că doi prieteni, oameni credincioşi, de condiţie modestă, îşi spuneau unul altuia din când în când: „Şi în cer e ca şi pe pământ! Cine o duce bine aici, o va duce bine şi acolo. Cine o duce rău aici, o va duce rău şi acolo! Nu există dreptate! ” S-a întâmplat să moară amândoi deodată şi, pentru că aveau sufletele curate, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, le-a trecut cu vederea micile cârcoteli, poftindu-i în rai. Pe când se apropiau de uşa raiului, încântaţi că au acces la fericirea fără de sfârşit, au văzut o mulţime de îngeri care dădeau zor cu pregătirile: unii aranjau covorul roşu, alţii dădeau tonul pentru intonarea marşului triumfal, unii aşterneau flori, alţii aprindeau lumânări în sfeşnice. Cei doi prieteni se aflau în al nouălea cer… Dar în clipa în care se pregăteau să pună piciorul pe covorul roşu, un îngeraş îi trase de-o parte, zicându-le: „Iertaţi-mă, nu pe intrarea principală, vă rog!” Şi le arătă o intrare laterală modestă, fără flori, covor roşu, sfeşnice sau cor de îngeri. „Bine, dar pentru cine sunt toate acestea?”, întrebară dezumflaţi. „Pentru un episcop!”, îi lămureşte îngerul. „Vezi, ţi-am spus eu că nici în cer nu găsim dreptate?” îşi spuseră unul altuia. Văzându-i dezamăgiţi, îngerul le-a zis: „Nu fiţi trişti! Dincolo de poartă toţi sunteţi la fel de fericiţi. Primirea triumfală de care are parte episcopul are o explicaţie cu care şi voi veţi fi de acord. Ca voi, oameni simpli şi curaţi cu inima, vin cu miile în fiecare zi. Nu ne-o luaţi în nume de rău, ne-am obişnuit! Un episcop însă, aşa ceva este atât de rar…Nici nu mai ţin minte  când a mai ajuns unul pe aici!” (poveste nostimă -şi nu prea- consemnată de Antonie Plămădeală, în volumul de predici Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Pronostic,  1996, p. 583).

Va fi fost bucurie mare în cer când smeritul episcop al Maramureşului şi Sătmarului, Iustinian Chira, în vârstă de 95 de ani, şi-a luat rămas bun de la această lume în seara zilei de sâmbătă, 30 octombrie, şi a trecut la Domnul ca să oficieze Sfânta Liturghie puţin mai devreme, printre îngeri. Şi ca dovadă că dincolo de mormânt se deschide adevărata viaţă, preasfinţitul ne-a dat un semn. În timp ce unii colegi ai săi din Sfântul Sinod sunt anchetaţi pentru diferite potlogării financiare, unul aflându-se chiar sub control judiciar pentru suspiciunea de a fi deturnat fonduri europene, Preasfinţitul Iustinian găseşte de cuviinţă să …zâmbească din sicriu. Autorii unui filmuleţ postat pe youtube şi nedifuzat de către posturile de televiziune (preocupate mai degrabă de  lichidarea mediatică a Bisericii) susţin că înregistrarea cuprinde cel puțin trei minuni care dovedesc sfințenia arhiepiscopului, considerat sfânt încă din timpul vieții și supranumit "voievod al Maramureșului": A zâmbit din sicriu, a deschis ochii când era pus în groapă şi, în al treilea rând, geamul sicriului s-a aburit pentru că respira ca un om viu. Minunile s-au produs pe când sicriul cu trupul neînsuflețit al Înaltpreasfințitului era coborât în mormântul mânăstirii maramureșene Rohia, unde își doarme somnul de veci și părintele Nicolae Steinhardt, autorul celebrului ”Jurnal al Fericirii”.

citește articolul


Fă bine şi taci!Pr. dr. Claudiu Băzăvan 30.10.2016

Despre celelalte, vom vorbi altădată!

Când mor atâţia oameni nevinovaţi, fă bine şi taci! Orice cuvânt rostit sună prea strident, orice părere emisă te face ridicol.      Înalţă o rugăciune, varsă o lacrimă, dar mai ales taci pur şi simplu! Nu încerca să înţelegi, eşti prea mic şi prea limitat să pătrunzi misterul morţii altuia. Va veni şi rândul tău şi atunci  te vei lămuri. Nu căuta argumente, nu condamna, nu judeca, deocamdată cel puţin. Nu e treaba ta să pronunţi sentinţe de genul: “sunt cu toţii vinovaţi, şi-au găsit moartea pentru că au căutat-o!”. Ce ştii tu despre legile vieţii şi ale morţii? Nu îţi este teamă să pretinzi că Dumnezeu, într-un acces de mânie, i-a pedepsit în seara zilei de vineri, 30 octombrie 2015, pe cei mai vinovaţi dintre noi? Ce vină îi găseşti acelei femei care pentru 100 de lei “la negru” făcea curăţenie în club ca să îşi întreţină cei cinci copii? Cât de destrăbălaţi au fost acei minori care au sfârşit strigându-şi mamele? Tu, care le ştii pe toate, crezi că au fost victime colaterale? Dar despre cei doi tineri care s-au prăpădit după ce au intrat de mai multe ori în club salvând câteva vieţi, ce spui, aceştia s-au mântuit?

citește articolul


Diamante în noroiPr. dr. Claudiu Băzăvan 17.10.2016

Dacă omul mult prea grăbit al zilelor noastre s-ar opri din goană şi ar zăbovi puţin asupra unor pagini scrise cu decenii sau chiar secole în urmă, ar observa cu uimire că, dincolo de spoiala de suprafaţă, nimic nu s-a schimbat în profunzime, mai ales când vine vorba de societatea românească.

Patimile, năravurile, vanităţile, trădările rămân constante în timp, schimbându-şi doar exponenţii, de la o epocă la alta. Altfel spus: “Aceeaşi Mărie cu altă pălărie!”

citește articolul