„Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină!” (I Ioan, 1, 4)

Editorial

Înregistrări și însămânțăriPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.08.2017

Apucăturile pidosnice ale episcopului Corneliu Bârlădeanu și ale preotului Cristian Pomohaci au declanșat un scandal uriaș și fără precedent, oferind detractorilor amatori și profesioniști ocazia voluptuoasă de a se dezlănțui împotriva Bisericii. Pe facebook, rețeaua preferată a calomniatorilor de toate categoriile, au fost proferate amenințări, apostrofări, insulte, înjurături și blesteme la adresa tuturor preoților și a credincioșilor. Pare-se că în această vară a fost descoperită în sfârșit singura și cea mai mare problemă a patriei, a fiecărui pământean și a întregului univers: Biserica Ortodoxă! În lumea  reală clericii și monahii atrag asupra lor priviri aspre și zâmbete disprețuitoare. Un amic, talentat jurnalist local, a declarat că deocamdată nu vrea să mai vadă popi în fața ochilor.  Zilele trecute, în biserică, o doamnă  s-a adresat alteia pe un ton indignat:  “dacă preoţii fac asemenea blestemății, nu voi mai călca în biserică!”. Cealaltă însă a clătinat din cap, a strâns din buze și apoi  a dat o replică antologică:  “Dragă, îți înțeleg supărarea, dar unde ne vom duce?” (bănuiesc că la auzul acestor cuvinte va fi tresărit Sfântul Petru, cel căruia îi este atribuită următoarea mărturisire: ”Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice!”- Ioan 6, 68).

Vestea proastă este că parohul de la Moșuni și episcopul de Huși nu sunt singurii degenerați din clerul ortodox. De când cu această zarvă,  unii suspuși din ierarhie nu mai dorm liniștiți,  gândindu-se cu spaimă dacă nu cumva de-a lungul timpului cineva a pătruns în incinta episcopală cu telefonul activat pe REC. Titlul unui articol despre recentele scandaluri din Biserică, semnat de inspiratul preot Constantin Sturzu din Iași, sună în felul următor: „Toţi facem păcate, doar că nu suntem înregistraţi toţi“. Este adevărat, dar celor mai mulți nici măcar nu le-au trecut prin minte asemenea drăcovenii!

citește articolul


File de jurnal Pr. dr. Claudiu Băzăvan 22.06.2017

Londra. Sâmbătă, 10 iunie 2017. World Naked Bike Ride. Parada mondială a celor dezbrăcaţi pe biciclete. Ediţia numărul 15. Ca în fiecare an, sute de bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, dintre care numeroşi homosexuali şi lesbiene, au defilat goi-goluţi pe biciclete de-a lungul unui traseu de mai mulţi kilometri. Evident, poliția sau autoritățile nu au intervenit în nici un fel pe motiv de tulburare a liniştii publice sau pentru proaste moravuri. Organele exhibate au protestat împotriva poluării generate de autovehicule şi au pledat convingător pentru mersul pe bicicletă. Nu a contat prezenţa copiilor, a turiștilor şi a oamenilor decenți. Libertate mai presus de credinţă, moralitate şi decenţă!

citește articolul


Cultul boilorPr. dr. Claudiu Băzăvan 22.05.2017

“Nimeni nu poate să slujească la doi domni!” (Matei 6, 24)

Dintotdeauna şi aproape pretudin­deni boul a fost ţinut la mare cinste. Trudnic şi răbdător, blând şi puter­nic, boul i-a slujit omului secole de-a rândul, fără să îl dezamăgească. Dat exemplu de de­votament în Scriptură (Isaia 1,3) şi evocat în două rânduri de Mântuitorul (Luca 13, 15, 14, 5), boul era sacrificat şi oferit ca jertfă sa­cră de către evrei, era venerat de către egip­teni, asociat cultului fertilităţii de către daci - de unde şi capul de bour de pe vechea stemă a Moldovei, dar şi obiceiul boului „înstruţat” din ziua de Rusalii care încă se păstrează în satele transilvane.

citește articolul


Stăpânii închipuițiPr. dr. Claudiu Băzăvan 24.02.2017

Îndurăm multe și de prea mult timp. Ne rugăm stăruitor la icoane, ne plângem primului ieșit în cale de vreme și vremuri, bombănim tenace și înjurăm cu sete, dar răbdăm în continuare. Am însușit și am întreținut de-a lungul veacurilor morbul plecării capului, al înghițirii pe nemestecate, al tăcerii fricoase. Umilința   ne-a intrat în oase. Și nu e vorba de smerenie, știința supremă a golirii de sine și a umplerii cu Dumnezeu, ci de obediență și lașitate. Am exersat atât de mult condiția boului înhămat la carul aurit al stăpânilor, încât le-am indus acestora convingerea că nu ne pot trata altfel. Lipsa noastră de reacție le-a permis stăpânilor să ne dispreţuiască profund și să ne exploateze cu voluptate.

Sunt încredințați, bunăoară, că numai ei, stăpânii, poartă creier în mod legitim și dețin în administrare Adevărul. Robii nu au nevoie să gândească și nici voie. Dacă un supus comentează sau critică, se cheamă răzvrătit sau infiltrat. Trebuie numaidecât redus la tăcere, prin momeli, ameninţări sau sancțiuni. Dacă nu se potolește,  nu are ce căuta în sistemul perfect creat de stăpâni. Se va găsi deîndată un altul dispus să se înrobească pentru mărunte avantaje.

citește articolul


Un fals portdrapelPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.01.2017

2017 a fost declarat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”. Cum pe 26 martie se împlinesc patru decenii de la trecerea la Domnul a Patriarhului Justinian, era previzibilă aducerea în prim-plan a personalităţii celui care a condus Biserica vreme de aproape 30 de ani, în cea mai sângeroasă perioadă a istoriei sale. Surprinde totuşi enunţul de mai sus, prin care Patriarhul Justinian pare să îi asimileze pe apărătorii Ortodoxiei din vremea comunismului şi să devină un fel de portdrapel al rezistenţei anticomuniste.

Se ştie prea bine că patriarhul a elaborat o strategie de protecţie a instituţiei Bisericii, colaborând cu fostul regim pentru a salva libertatea de credinţă, după cum el însuşi îi mărturisea unuia dintre apropiaţii săi, viitorul mitropolit Bartolomeu Anania: „Vreau ca pe durata acestei stăpâniri preoţii mei să nu fie în puşcărie, ci în bisericile lor, să facă Liturghie, pe cât este posibil”. A rămas definitorie pentru politica patriarhului recomandarea adresată episcopului Oradiei Nicolae Popovici, care critica deschis regimul: „Ascultă de ei, dar fă ce ştii, aşa cum fac eu”. Opoziţia faţă de regimul comunist îl costase de altfel pe Nicolae Popovici chiar scaunul de patriarh: în 1945 candidatul cu cel mai mare sprijin în Sinod era episcopul Oradiei, dar sub presiunile extreme ale ocupanților sovietici și colaboraționiștilor comuniști, ierarhul ardelean a renunţat la o eventuală candidatură, convingându-şi susținătorii să îl sprijine pe Justinian Marina.

citește articolul