■ Credinţa religioasă şi iubirea de neam şi de limbă l-au făcut pe Mihai Eminescu să zboare ca un vultur. Pentru el, Limba Română este Cina cea de Taină a Carpaţilor noştri. Iubirea este forţa operei sale.
■ Biserica şi Patria formează împreună altarul sfânt pe care Mihai Eminescu a slujit ca sacerdot al Cuvântului ziditor. Pe mine, personal, m-au atras în mod deosebit aceste două dimensiuni ale operei emines-ciene: Patria şi Biserica, pe care le-am asemănat cu două aripi, cu care poetul s-a ridicat de pe pământ la ceruri (...).
citește articolul
Câţiva fraţi de la Sketis s-au dus la avva Antonie. Ca să ajungă la el s-au urcat într-o barcă, unde au întâlnit un bătrân care, şi el, dorea să meargă acolo. Fraţii însă nu-l cunoşteau. Şi aşezându-se în barcă au prins a vorbi vorbe de-ale părinţilor şi din Scriptură, precum şi despre lucrul lor. Bătrânul tăcea. În port au văzut că şi bătrânul mergea la avva Antonie. Cum au sosit, avva Antonie le zice: „Frumoasă tovărăşie aţi găsit, pe bătrânul acesta!”. Apoi îi zice bătrânului: „Destoinici fraţi ai avut cu tine, avvo!”. La care bătrânul răspunde: „Destoinici, destoinici, dar curtea lor n-are poartă şi oricine vrea intră în grajd şi dezleagă măgarul”. Adică, vorbesc ce le vine la gură.
■ Mereu auzim vorbe mari la „politicieni” (fripturiști, vorba lui Nenea Iancu) -nici ei nu cred bilanțurile lor deșănțate. Doar îndemnizațiile și pensiile „speciale” ce și le „aprobă” sunt pe măsura minciunilor sfruntate pe care își clădesc viața și carierele. Iată o radiografie a „marilor reușite”!
■ Toate realizările cu care ne mândrim, în orice domeniu, se datorează exclusiv inițiativei particulare, împotriva șicanelor instituțiilor politice și administrative ocupate de nulități puse pe aranjamente de partid și jafuri...
citește articolul
■ Să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali. Fiindcă, altfel, va fi foarte greu pentru România, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!...
■ Noi, românii, am ajuns să nu mai ştim să zâmbim. Să nu mai putem să ne bucurăm. Să nu mai putem să plângem. Să fim incapabili în a gândi şi a cugeta raţional şi sănătos. Să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge.
citește articolul
