“Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.” (Luca 8:21)
Într-un schimb recent de e-mailuri cu o persoană şi mai târziu în aceeaşi zi, printr-o „coincidenţă“, într-o convorbire telefonică cu o altă persoană, s-a deschis o discuţie asupra felului în care aducem propria energie creativă în citirea unui text.
Oamenii au uitat să fie fericiţi pentru că nu-L caută, în fapt, pe Dumnezeu.
O mângâiere pentru căţel este normală, cu condiţia să nu fie mângâierea preferată.
Unii dintre fiii Bisericii nutresc pentru câini o pasiune exagerată și uimitoare. Ajungi să te întrebi dacă mai simte creștinește cel deprins să sărute botul animalului cu toată tandrețea iubirii. Alții nu se sfiesc să atribuie câinilor calități văzute doar de ei, iar alții sporovăiesc prinși într-un dialog care, totuși, este monolog. Am auzit și de cazuri, e drept, nu la ortodocși, când unii le lasă averea moștenire, drept mulțumire pentru o fidelitate de negăsit la oameni.
Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu
Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Tentația reprezentării simbolice a Învierii -Nicușor Nacu
Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader
Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene
Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru
Servit cu îngeri sau demoni
„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu
Un loc de cinste în ceruri
Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv
