Creştin-Democraţia – a treia cale!Silviu Alupei 30.05.2019

■ Ce şanse are Creştin-Democraţia din România să renască după eşecul guvernării Convenţiei Democratice din România (CDR), între 1997-2000 – eşec cauzat de infiltrarea cu succes a eşaloanelor II şi III ale PCR şi Securităţii (de tip KGB) în structurile Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD)?

■ Liviu PETRINA, unul dintre fondatorii Democraţiei Creştine, în 1990, collaborator permanent al Seniorului Corneliu Coposu, crede – la venerabila sa vârstă de 79 de ani – că „întemeierea unui partid puternic, conservator, creştin-democrat radical, deplin ancorat în fiinţa Neamului Românesc, poate fi soluţia viabilă a ieşirii societăţii noastre post-comuniste din criza morală, blocajul politic şi dezastrul economic în care se află Ţara”.

citește articolul


O excelentă revistă de cultură clujeană Eugen Cojocaru 24.05.2019

■ De înaltă ținută intelectuală și etică, revista ORAȘUL a fost fondată în anul 2006 de actualul Director Ionel Vitoc și Fundația Culturală „Carpatica” – membri de onoare: Președintele Academiei Ioan-Aurel Pop (și Rector UBB), academicienii

Marius Porumb, Dumitru Protase, profesorii universitari Radu Munteanu și Dafin Mureșanu - sub egida Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Universităților Clujene.

citește articolul

A apărut nr. 222-228 martie - septembrie 2024

Din sumar:

Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună

Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu

Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Tentația reprezentării simbolice a Învierii  -Nicușor Nacu

Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună

Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader

Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene

Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru

Servit cu îngeri sau demoni

„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu

Un loc de cinste în ceruri

Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv

PARTENERI