- Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu stau, câteodată, şi mă gândesc ce vremi şi români mai erau prin părţile acestea înainte de a pustii „comunismul asiatic” România noastră cea Întreagă… Şi nu cred să greşesc prea mult a crede că eram mult mai uniţi, mai încrezători, în cuget şi simţiri, unii în alţii!
Dar aceasta se întâmpla, desigur, înainte ca Lucifer să facă o „vizită de lucru”, jos „la cazane”, unde asudau toți „bătu-i-ar crucea” întreţinând focul şi împingând înapoi, „la căldurică”, pe cei care încercau să fugă… Numai unul stătea plictisit lângă „căzănelul” său, răsfoia Plaiul cu boi, bea Martini cu gheaţă şi nici cu coada nu se uita la treaba lui… Ce faci aici? De ce nu lucrezi?!, se răsteşte Mai-Marele-’Ncornorat. - Şefule, nu mai pot! Ia-mă de-aici - mă plictisesc de moarte! - Cum aşa?!, se miră Şefu’. Păi eu răspund de secţia români’… - Şi? - Şi nu-mi rămâne nimic de făcut! - Cum asta?! - Uite-aşa: Cum încearcă unul să scape, imediat îl trag ceilalţi înapoi!!”
citește articolul
- După 1989 societatea românească a simţit nevoia curăţirii de păcatele care au culminat cu crimele din decembrie 1989, oferind concetăţenilor noştri o gamă variată de modalităţi impuse de convingerile politice ale fiecăruia. De la afirmarea comunismului cu faţă umană, care nu-şi reproşează nimic - la blamarea de către alţii „in corpore” atât a doctrinei, cât şi a celor care au aderat la partidul comunist; de la ”ne răzbunăm” la ”iertăm, dar nu uităm”, ajungându-se ca astăzi, în condiţiile în care în jur de 90% dintre români ne declarăm creştini, să fie aplicate cu osârdie toate metodele malefice, care ne-au înveninat viaţa şi în special să fie reînviat sub o formă mult mai perfidă „dosarul de cadre”, care a distrus atâtea vieţi şi a curmat atâtea cariere.
Să mă explic - şi fac acest lucru mai ales pentru cei tineri: începând cu 1948 s-a instituit în România obligativitatea autobiografiei pentru a permite „descifrarea” originii sociale în funcţie de care intrai sau nu la o facultate, erai sau nu admis într-o întreprindere sau instituţie, puteai sau nu să urmezi un doctorat, etc. O autobiografie în care treceai că erai negustor / fiu de negustor, ţăran înstărit / fiul lui, proprietar / fiu de proprietar, fabricant / fiu de fabricant, membru PNŢ-PNL / fiul lui, jandarm / fiu de jandarm, ofiţer pe frontul din Rusia, mai ales dacă fuseseşi şi decorat / fiul lui, ca să nu mai vorbim de fiii de diplomaţi, de preoţi, de medici care aveau cabinete medicale particulare, de moşieri - într-un cuvânt, de categoria socială denumită burghezo-moşierime, deci o asemenea autobiografie echivala cu un stigmat pentru toată viaţa, care-ţi bara drumul indiferent de valoarea pe care o demonstrai prin munca şi realizările tale.
citește articolul
“A-ți accepta boala și a trece peste ea e ca și cum ți-ai opri mintea și ți-ai porni sufletul.”
citește articolul
