Un frate a venit la avva Pimen şi-i zice: „Îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Bătrânul îi zice: „Bine faci!”. Fratele s-a dus cu mare osârdie şi a sporit în facerea de bine. Avva Anub a auzit povestea şi-l întreabă pe avva Pimen: „Nu te temi de Dumnezeu să spui asemenea vorbe fratelui?”. Bătrânul a tăcut, iar după două zile trimite după frate şi-i zice de faţă cu Anub: „Ce mi-ai spus mai deunăzi, că aveam gândul la altceva?”. Fratele îi zice: „Am spus că îmi semăn ogorul şi dau din el de pomană”. Avva Pimen i-a zis: „Eu am crezut că vorbeşti despre fratele tău mirean. Dacă tu faci asta, află că nu este treabă de călugăr”. Auzind fratele s-a întristat şi a zis: „Dar nu ştiu să fac altceva şi nu pot să rămân cu ogorul nesemănat”. După ce a plecat, avva Anub s-a plecat înaintea avvei Pimen şi i-a zis: „Iartă-mă!”. Avva Pimen i-a răspuns: „Am ştiut de la început că nu e treabă de călugăr, dar am vorbit după cugetul lui, îmboldindu-l să se ostenească întru milostenie. Acum va face acelaşi lucru, dar plin de supărare”.
Gândirea, în perspectiva teoriei culorilor (vezi Goethe şi nu numai). Există, pentru iniţiaţi, tipuri cromatice de gândire: roşul şi oranjul – dau gândirea entuziastă, aprinsă, înflăcărată, altfel spus gândirea mistică, tipul de gânditor înrobit ideii; galbenul – gândirea dilematică, ambiguă până la scepticism; verdele – gândire vie, imatură, dar plină de viaţă (roşu cu verde e o combinaţie cromatică de excepţie); albastru – gândirea cu orizont deschis, o introducere cromatică la alb. Aici e intelectualul, artistul, boemul; violetul (indigoul) – gândirea telurică, saturniană, închisă, grosieră, gândirea administrativ-birocratică de tip funcţionăresc. Negrul – sau gândirea opacă, grosieră, instinctul de cârtiţă inteligentă care scormone în pământul realităţii subterane, care se ascunde în propria-i peşteră. Tuturor acestor tipuri cromatice de gândire le lipseşte „albul”, adică lumina, adică acel ceva. Unii sunt prea sus, alţii prea jos. Aşa văd, aşa scriu. Negrul domină şi-l văd ca pe o degradare a luminii, sau dimpotrivă ca un paroxism cromatic al albului. Unde ne situăm? În zona gri...
Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ajuns la a 69-a ediție
citește articolul
”Noi nu gândim timpul real, dar îl trăim pentru că viaţa depăşeşte înţelegerea”
citește articolul
