„Neputinţa neamului românesc de a se realiza pe plan politic şi material l-a închis în sine (faţă de celelalte popoare), dar l-a deschis faţă de Dumnezeu. Durerea şi sărăcia, povara vremurilor grele pe care neamul a pur­tat-o îndelung, au adus la viaţă un tip uman de o mare înălţime spirituală, un om ales, un om simplu şi adânc. Civilizaţia română sătească este întemeiată pe o anume viziune de viaţă, pe un anume stil etnic, care se desprinde din omenia românească. Ţăranul român este creatorul acestei civilizaţii, în care se îmbină permanent utilul cu frumosul, gravul cu subtilul.”

Ernest BERNEA – „Civilizaţia satului românesc”

Teoria renașterii din cenușă

Oricum, faptul că există mai multe milioane de gospodării ţărăneşti în România unde se trăieşte greu, dar că mulţi ţărani au fost peste hotare la munci agricole unde au văzut un alt fel de viaţă, în care munca este răsplătită incompa­rabil mai bine decât la noi, mă face să consider că teoria renaşterii din cenuşă va continua să fie operaţională la români. În fond, acest genom colectiv al celui mai fidel cetăţean al României, al ţăranului român, explică rezistenţa şi persistenţa poporului român pe aceste meleaguri, fapt accentuat de Liviu Re­breanu în celebrul său discurs de recepţie la Academia Română din 29 mai 1940, discurs in­titulat: ”Lauda ţăranului român”.