ParadoxuriCosmin St. Georgescu 18.12.2018
”A-ți face curaj înseamnă a te recunoaște superior.”
Paradoxul dragostei: ca să ne iubim trebuie să ne cunoaştem, dar cu cât ne cunoaştem mai bine cu atât ne iubim mai puţin…
Acuzăm mult, iubim puțin!Florina Steliana Vasilescu 17.12.2018
“Cine stăpâneşte peste mânie, stăpâneşte peste demoni!” (Gabriel Bunge)
Din clasele primare am păstrat în minte o povestioară a doamnei învățătoare – cea din care înțelegeam că vorbele odată rostite rămân împrăștiate în cele patru zări, precum fulgii bătuți de vânt și chiar dacă ai regreta rostirea lor, nu le mai poți întoarce…
DescopeririFizician dr. Sabina Ene 14.12.2018
”Știinţa puțină îndepărtează de Dumnezeu, iar adevărata ştiinţă apropie mult de Dumnezeu”. (Francis Bacon)
Călătoria omului în univers, în sensul cunoașterii atât a microcosmosului cât și a macrocosmosului, este o călătorie de căutare a unei „taine” a frumuseții lumii, atât prin ştiinţă cât şi prin religie. Atât ştiinţa cât şi religia pot fi considerate, în domeniul cunoaşterii, ca fiind cei doi plămâni necesari funcţionării fiinţei umane. S-a descoperit că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă; ea este voalată.
Misterul care ne învăluie
Taina (misterul) ce există în inima universului se pune în evidenţă prin ceea ce susțin deopotrivă teologii răsăriteni și cei occidentali. Sunt însă creatori şi din alte domenii ale cunoaşterii care au fost preocupaţi de misterul universului. Bunăoară, marele poet şi filosof Lucian Blaga a căutat mereu să sporească „a lumii taină”, afirmându-şi crezul poetic în poemul intitulat „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte/.
Credința nu este „dependență”Nicușor Nacu 13.12.2018
■ Mintea ultimului timp refuză să sesizeze căderea în inadecvat. O nouă formă de agregare a inadecvării își face drum, treptat, în rostirea care decide că putința de „a crede”, ca naturală dinamică interioară ființei, poate fi interpretată ca dependență.
■ Noua „deliberare” se adaugă și prelungește instrumentarul ideologic care-și propune, de prea multă vreme, dezagregarea mecanismului simbolic al religiosului din interiorul persoanei. Ea ține, evident, de obișnuința reducționistă prezentă în orice formulare ideologică.
