Un părinte a povestit, despre avva Pimen şi despre fraţii săi, că, pe când locuiau în Egipt, mama lor vroia să-i vadă şi nu putea. Atunci i-a pândit când mergeau la biserică şi le-a ieşit în cale, dar ei, văzând-o, s-au întors şi i-au închis poarta în faţă. Atunci femeia a început să strige la poartă, plângând în hohote şi zicând: „Vreau să vă văd, copiii mei preaiubiţi”. Avva Anub, auzind-o, a intrat la avva Pimen şi i-a zis: „Ce să facem cu bătrâna care plânge la poartă?”. Chiar şi dinăuntru îi puteau auzi hohotele. Atunci a întrebat-o: „De ce plângi, bătrâno?”. Dar ea, auzindu-i glasul, a început să strige şi mai tare, jelindu-se şi spunând: „Vreau să vă văd, copiii mei. De ce nu pot să vă văd? Nu sunt eu mama voastră? Nu v-am alăptat eu? Acum am albit toată. M-am tulburat cum ţi-am auzit glasul”. Bătrânul o întreabă: „Vrei să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă?”. Bătrâna îi răspunde: „Dacă nu vă văd aici o să vă văd pe lumea cealaltă?”. El îi zice: „Dacă te stăpâneşti să nu ne vezi aici o să ne vezi pe lumea cealaltă”. Atunci ea a plecat fericită, zicând: „Dacă, într-adevăr, o să-i văd pe lumea cealaltă, nu mai vreau să-i văd aici”.

*Fragment din Patericul Egiptean

”A-ți face curaj înseamnă a te recunoaște superior.”

Paradoxul dragostei: ca să ne iubim trebuie să ne cunoaştem, dar cu cât ne cunoaştem mai bine cu atât ne iubim mai puţin…