Mă trece un fior de gheaţă când aud „e un preot credincios!”, mă pune pe gânduri... E adevărat că Biserica inspiră cea mai mare încredere – nădejde, aşspune – luată ca instituţie între alte instituţii (parlament, justiţie, executiv, etc.), dar de ce în sondaje nu se pune şi întrebarea: „câtă încredere aveţi în slujitorii ei” (de la patriarh, episcopi până la preotul de la ţară sau de la oraş)?. Să vedeţi disproporţie! Să nu ne ascundem după statistici... De ce adevărul ne dezamăgeşte? Pentru că minciuna e divină! aşa cum spunea nebunul de Nietzsche...

Un părinte a povestit, despre avva Pimen şi despre fraţii săi, că, pe când locuiau în Egipt, mama lor vroia să-i vadă şi nu putea. Atunci i-a pândit când mergeau la biserică şi le-a ieşit în cale, dar ei, văzând-o, s-au întors şi i-au închis poarta în faţă. Atunci femeia a început să strige la poartă, plângând în hohote şi zicând: „Vreau să vă văd, copiii mei preaiubiţi”. Avva Anub, auzind-o, a intrat la avva Pimen şi i-a zis: „Ce să facem cu bătrâna care plânge la poartă?”. Chiar şi dinăuntru îi puteau auzi hohotele. Atunci a întrebat-o: „De ce plângi, bătrâno?”. Dar ea, auzindu-i glasul, a început să strige şi mai tare, jelindu-se şi spunând: „Vreau să vă văd, copiii mei. De ce nu pot să vă văd? Nu sunt eu mama voastră? Nu v-am alăptat eu? Acum am albit toată. M-am tulburat cum ţi-am auzit glasul”. Bătrânul o întreabă: „Vrei să ne vezi aici sau pe lumea cealaltă?”. Bătrâna îi răspunde: „Dacă nu vă văd aici o să vă văd pe lumea cealaltă?”. El îi zice: „Dacă te stăpâneşti să nu ne vezi aici o să ne vezi pe lumea cealaltă”. Atunci ea a plecat fericită, zicând: „Dacă, într-adevăr, o să-i văd pe lumea cealaltă, nu mai vreau să-i văd aici”.

*Fragment din Patericul Egiptean