Sacroterapia este mai mult decât o terapie alternativă, bazându-se pe faptul că omul este o fiinţă religioasă, înzestrată cu suflet, căreia Dumnezeu i-a dăruit o mare putere de vindecare, dar şi pe faptul că rugăciunea este prima modalitate de implorare a ajutorului lui Dumnezeu în caz de îmbolnăvire.

Natura umană implică atât trupul cât şi spiritul, între care există o interdependenţă. Prin tratarea sufletului se poate ajunge la vindecarea corpului. Pornind de la observaţia că orice îmbolnăvire este cauzată, într-o măsură mai mică sau mai mare, de alterarea legăturii între om şi Dumnezeu. Sacroterapia îşi propune restabilirea echilibrului prin participarea Sfântului Duh. Rugăciunea şi postul, alături de milostenie şi viaţa  fără prihană reprezintă  metode eficiente de înlăturare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Milostenia şi postul sunt aripi care înalţă rugăciunea. Rugăciunea este vorbirea minţii noastre cu Dumnezeu şi trebuie rostită cu evlavie şi inimă curată. Pentru aceasta este necesară o anumită pregătire și supravegherea simţurilor noaste. Înainte de a începe rugăciunea, trebuie să izgonim din inimă orice gând pătimaş, căci inima este templu al Duhului Sfânt. Rugăciunea, utilizată singură sau în paralel cu o altă metodă terapeutică, grăbeşte substanţial vindecarea corpului. În plan fizic, rugăciunea declanşează un proces de destindere prin încetinirea ritmului cardiac şi respirator, prin scăderea presiunii arteriale, prin diminuarea necesarului de oxigen, de normalizare a glicemiei şi creşterea capacităţii de apărare a organismului. La nivel mental, aduce o senzaţie de uşurare, de bine general şi înlăturarea angoaselor.