”Și diavolul crede, dar nu ascultă!”
E mai uşor să crezi decât să faci ascultare. Ascultarea e verificarea credinţei; neascultarea e aproape o formă de necredinţă. Iată, şi diavolul crede, dar nu ascultă; el face o neascultare în sine, şi prin om, (căci se foloseşte de voinţa omului, de faptul că omul este liber) diavolul îl atacă pe om în chiar inima fiinţei sale, în libertate şi nu se sfieşte să-l declare, chiar el, „liber”, pentru că are nevoie de libertatea lui pe care încearcă să o orienteze pe făgaşul neascultării, nesupunerii, şoptindu-i la ureche: cu cât eşti mai neascultător, cu atât eşti mai liber. Ascultarea? Te reduce, te închide, te complexează, te anulează, neascultarea dimpotrivă te eliberează, te individualizează, îţi dă personalitate; în neascultare multe „adevăruri” vei descoperi despre tine; chiar libertăţile tale”. „Au acolo pe Moise şi pe prooroci, să asculte de ei” (Luca 16, 29)? Nu-i asculta. „Dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi” (Ioan 15,19)? Nu te supune. „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă...” (Luca 10,16)? Nu-i crede. Libertatea şi adevărul e în „tine”, nu în texte (vezi tantrismul lui Osho). Iată un altfel de izvor al libertăţii; neascultarea ca „temei” al adevărului despre tine însuţi, omul aflat la intersecţia dintre neascultare (fiul risipitor) şi cuminţenie (fratele de acasă).
citește articolul
”De judecata de dincolo nu scapă nimeni!”
M-a confruntat cu mine însumi recent, amical de altfel, un domn într-o discuție legată de necesitatea politicii ca intrare în lume. Am ezitat să replic, după o tăcere care a fost orice în afară de ascultare. Buzele-mi erau deja conectate contestatar la partea din minte care procesa materia indigestă a invitației! Dintr-o dată, reperându-mi istoria familială, am înțeles pe loc, prins între confirmări rămase în umbră, ce înseamnă „drumul îngust”. Știam că o aflasem deja, timpul își făcuse lucrarea, însă o ținusem printre striații strivite de indiferență, undeva între minte și încordările ei minime. Drumul îngust ruinează orgoliile, intențiile le confruntă cu binele mimat. Plăsmuit din esențe, îmi amintește, radical ca un cutremur, că fidelitatea față de lumea unui prunc pentru care Dumnezeu rămâne prezent într-un colț de icoană, are în ea mai mult decât continentul întreg al cuvintelor din jur.
citește articolul
GENOMUL POPORULUI ROMÂN ÎN VIZIUNEA LUI GEORGE EMIL PALADE
Am ţinut această prelegere la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” în luna aprilie 2012* apoi la Iaşi, Târgu Mureş, Arad, Piatra Neamţ, Ploieşti, în faţa studenţilor de la facultatea de Medicină din Bucureşti şi la Institutul Agronomic din Bucureşti - şi voi căuta să o prezint în cât mai multe locuri din ţară, fiindcă tratează o temă profund românească. Mă bucur că în calitatea mea de membru fondator al Fundaţiei Tzigara Samurcaş, mi s-a oferit oportunitatea de a o ţine şi la Muzeul Ţăranului Român, fiindcă după cum veţi vedea personajul principal al eseului meu este ţăranul român.
citește articolul
”Materia e vasul sufletului. Sufletul e vasul harului” (Părintele Galeriu)
citește articolul
