„Pot privi acolo sus și pot spune: Doamne, Îți mulțumesc!”

Vreme de două săptămâni mi-am odihnit gândul și sufletul ascultând și rememorând povestea vieții unei regine - regina Ana a României. Nu era din cele ce ne-au bucurat  copilăria – pentru că bunicilor noștri li se interzisese să ne-o rostească, ci una adevarată,  a noastră – în măsura în care ne dorim să  cunoaștem adevărul.

Pregătit cu atâta minuţiozitate  încât cei care l-au iniţiat au trecut de mult în lumea celor drepţi, Marele Sinod desfăşurat între 18 şi 26 iunie în Creta a pus la grea încercare lumea ortodoxă. În zadar s-a străduit Patriarhul Ecumenic să-i adune pe sinodali pe ţărmul Mediteranei, într-un cadru de vis numai bun pentru decizii inspirate. Nu a fost chip! Mitrele patriarhale şi-au exhibat resentimentele, frustrările şi vanităţile.

Secole la rând le-am reproşat catolicilor că au concentrat autoritatea Bisericii în mâna unei singure persoane, titularul scaunului episcopal de la Roma, lăudându-ne că la noi sinodul, inspirat de Duhul Sfânt, conduce Biserica. Nu am vrut să recunoaştem că în Ortodoxie nu avem papă, ci papi, câte unul în fiecare capitală de ţară cu populaţie majoritar ortodoxă. Orice încercare de a aduna la un loc atâtea înalte feţe bisericeşti presupune riscuri neprevăzute.