”Nu încerca să călătorești în afară dacă n-ai cât de cât o experiență a călătoriei dinăuntru.”

Observ în vocația și structura duhovnicească a unor monahi o anume dădăceală, niște tipare și o înțeleaptă prudență față de cei ce îi caută și pe care îi ceartă cu atâta blândețe necutremurătoare, încât puțini își vor schimba viața după ce i-au văzut și au primit cuvânt de învățătură. Cei mai mulți vor rămâne în continuare „turiști”, „vizitatori”... Dar ce zic eu? Câți n-au fost la „Locurile sfinte”? Și?... Câți la Muntele Athos, Ierusalim, Bethleem, Nazaret, etc... Și? ... Întreb: S-au întors pe altă cale ca și magii odinioară? S-au cutremurat, și-au schimbat modul de a gândi, de a fi? ... Atunci la ce bun să vizitezi atâtea dacă rămâi la nivelul „impresiilor”, „suvenirurilor”, „vederilor”, „pozelor” etc? Atâția bani, atâta osteneală, când spiritual nu ai sporit cu nimic, nu merită. Călătorim și atâta tot, dar ia să punem înăuntru început călătoriei noastre din afară; altfel vom simți, altfel vom vedea, în loc de niște ruine. Nu încerca să călătorești (în afară) dacă n-ai cât de cât o experiență a călătoriei dinăuntru. Încearcă să călătorești mai întâi prin Sfânta Scriptură, prin sfânta Tradiție, prin Viețile Sfinților, prin Pateric etc., dar nu în fugă, ci, zăbovind „urcă la Ierusalim”...