”Viața e prea scurtă. De ce să nu fim curajoși?”
Într-o lume descurajantă şi descurajată se impune a se vorbi despre curaj şi bărbăţie, curajul fiind, dintotdeauna şi întotdeauna, o calitate şi o virtute incontestabile. Curajul, nu tupeul, nu impertinenţa, nu insolenţa, nu indolenţa, nu obrăznicia ori nesimţirea!...
E zvon în țară cum într-o cetate,
Se-ncununează astăzi împărat.
Încheiam articolul precedent notând că refuzul educației sexuale și gender face parte naturaliter din protecția pe care părinții o oferă copiilor lor. Biserica nu contestă faptul că sexualitatea este corolarul vieții biologice și cea dintâi poruncă dată omului după Creație. Dar prin însăși întâietatea ei, sexualitatea se recomandă ca sacră.
Prin sexualitate se face cunoscută suflarea dătătoare de viață a Duhului; prin sexualitate, dualitatea bărbat-femeie se afirmă ca pro-creatoare, așadar favorabilă înmulțirii vieții, aliniată la fluxul dumnezeiesc al Creației. Departe de a fi culpabilă, sexualitatea este, deci, sacră și trebuie ocrotită ca atare, ceea ce se și întâmpla atât prin conduita morală creștină căt și prin rezultanta ei, pudoarea socială. Iar acestea două se dovedesc, odată adoptate și promovate, pro-creative, adică înmulțesc numărul oamenilor și fortifică bagajul genetic. În concluzie, nu educație sexuală gender ar trebui să-și dorească România, dacă visează la un viitor, ci dimpotrivă, educație morală creștin ortodoxă, pentru a avea oameni sănătoși și viguroși, responsabili și procreativi.
La polul opus, profanarea sexualității poartă în sine moartea. A profana sexualitatea oamenilor este una dintre activitățile predilecte ale diavolului, încă de la începuturile omenirii, de la Cădere, asociată de unii Sfinți Părinți și cu păcatul concupiscenței. Conceptul de eliberare sexuală - în fapt o manifestare a aspirațiilor pegrei de pe toată fața pământului - reprezintă, pentru popoarele creștine, o decădere în păgânism, o întoarcere la păcătoșenia sexuală generalizată pe care o critică Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani. Reacceptarea și răspândirea din nou a acestui concept poate fi considerat unul dintre simptomele vindecării Fiarei celei lovite de moarte (Apoc. 13), dacă, precum unii Părinți o fac, identificăm Fiara cu un metaconstruct religios și istoric (politeismul antic, de pildă).
„Încă ne rugăm pentru buna întocmire a văzduhului, pentru îmbelşugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice” (alineat din ectenia mare la slujbele bisericeşti). Ce este acest „văzduh”? (din slavonă, „aer”, „atmosferă” – după cum traduc toate dicţionarele). Sublim cuvânt, având un conţinut poetic şi mistic, izvorând din mens-ul tradiţional-religios, dintr-un limbaj al arhetipurilor inconştientului colectiv (C.Gustav Jung).
În niciun caz nu înseamnă „aer”, „atmosferă” (termeni moderni, ştiinţifici), că pe aceştia îi cunoaştem şi ştim despre ce vorbim, dar cuvântul „văzduh” e altceva: e locaşul celor nevăzute, un câmp al energiilor mistice, un fel de auroră boreală a duhului, nor şi lumină cosmică. Văz-duh! Termenul ca atare ar trebui propus comisiei lingvistice UNESCO, ca un giuvaier rarisim al limbii române păstrat intact doar de Biserică în înţelesul său propriu şi folosit pe alocuri ca metaforă poetică.
Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu
Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Tentația reprezentării simbolice a Învierii -Nicușor Nacu
Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader
Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene
Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru
Servit cu îngeri sau demoni
„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu
Un loc de cinste în ceruri
Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv
