”De judecata de dincolo nu scapă nimeni!”

M-a confruntat cu mine însumi recent, amical de altfel, un domn într-o discuție legată de necesitatea politicii ca intrare în lume. Am ezitat să replic, după o tăcere care a fost orice în afară de ascultare. Buzele-mi erau deja conectate contestatar la partea din minte care procesa materia indigestă a invitației! Dintr-o dată, reperându-mi istoria familială, am înțeles pe loc, prins între confirmări rămase în umbră, ce înseamnă „drumul îngust”. Știam că o aflasem deja, timpul își făcuse lucrarea, însă o ținusem printre striații strivite de indiferență, undeva între minte și încordările ei minime. Drumul îngust ruinează orgoliile, intențiile le confruntă cu binele mimat. Plăsmuit din esențe, îmi amintește, radical ca un cutremur, că fidelitatea față de lumea unui prunc pentru care Dumnezeu rămâne prezent într-un colț de icoană, are în ea mai mult decât continentul întreg al cuvintelor din jur.