“Cine primește suferința ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții o transformă în bucurie, bucuria mântuirii! Simți o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept”- părintele DIMITRIE BEJAN
citește articolul
”Fără uitare nu există iertare reală și, în consecință, nici vindecare”.
Uitarea răului făcut în actul iertării este un proces dificil, pentru mulți chiar imposibil. De aceea una din marile dificultăți cu care se confruntă teologia morală ține de construirea argumentelor care evidențiază raportul intim pe care-l întreține iertarea cu uitarea răului făcut. Pentru că idealul biblic al neaducerii aminte este fără echivoc, trebuie precizat că oricine se iluzionează să creadă că iertarea este posibilă fără uitare, rămâne supus unei erori de ordin teologic cu consecințe morale deloc neglijabile. De altfel, vor exista întotdeauna justificări subiective înăuntrul tendinței de a interpreta iertarea.
citește articolul
Avva Moise a zis, odată, fratelui Zaharia: „Spune-mi, ce trebuie să fac?”. Acesta, auzind aşa ceva, s-a aruncat la picioarele lui şi i-a zis: „Tu mă întrebi, părinte?”. Bătrânul îi zice: „Crede-mă, copilul meu, Zaharia. Am văzut Duhul Sfânt venind peste tine şi de aceea sunt silit să te întreb”. Atunci Zaharia şi-a luat culionul de pe cap, l-a pus jos şi călcându-l în picioare a zis: „Dacă cineva nu-şi zdrobeşte aşa omul dintr-însul, acela nu-i călugăr”.