Ascultarea – condiție a vederii. Ontologia imaginarului. Adevăratul „spectator” e de fapt și un bun ascultător: știe să asculte ceea ce vede. Am ajuns dependenți de ceea ce vedem, de aici tirania imaginii; dar imaginea și obosește, și plictisește… Ne vedem, dar nu ne ascultăm, nu ne mai auzim de atâta zgomot prezent în noi. Numai în tăcere cred ne mai putem vedea. În timp ce informația vizuală a atins cote alarmante în procesul comunicării, informația auditivă e din ce în ce mai scăzută; televizorul bate radio-ul cu toată diferența de calitate. Auzul e un simț al gândirii, vederea dimpotrivă, excită simțurile, auzul interiorizează, vederea exteriorizează. Criza noastră nu e de vedere (slavă Domnului!), ci de auzire și de ascultare…
citește articolul
”Fă din lume un scop și l-ai câștigat de partea ta!”
citește articolul
”Ori de câte ori vin bezne peste om, Dumnezeu îi vine în ajutor”.
“Calm şi blajin, deschis la suflet, de o linişte plină de evlavie pe care nimeni nu i-o putea clătina, puţin la trup, meditativ, aşa era Părintele Adrian Făgeţeanu, monahul de la Mănăstirea Putna, Ciorogârla sau Mănăstirea Antim Ivireanul. Obrajii supţi, de o paloare discretă, sugerau sublima taină a unei frumuseţi interioare deosebite… O certitudine stăpâneşte de atunci inima mea: ori de câte ori vin bezne peste om, Dumnezeu îi vine în ajutor. Părintele Adrian a fost un trimis scump. Din multa bogăţie a inimii sale şi din marea lui înţelepciune m-am înaripat cu noi puteri sufleteşti pentru bătălii viitoare.” Așa îl descria Petre Baciu în volumul Răstigniri ascunse.
citește articolul
Indiferent de gesturile ei, Biserica agresează prin simpla prezență pe cei care nu au de-a face cu ea.
Propovăduitorii atei ai unui umanism indefinit și agresiv indică spațiului teologic, prin intermediul glasului lipsit de identitate al vocilor care nu exprimă propriile idei, cam care ar trebui să fie atitudinea Bisericii. Atunci când Biserica vine cu inițiative coerente cu mesajul ei, dar care nu corespund dezideratelor acestui spațiu ideologic, tot aceștia, prin vocea mulțimii, vor fi primii care vor afirma că Biserica invadează inoportun neutralitatea morală și religioasă a spațiului public. Indiferent de gesturile ei, Biserica agresează prin simpla prezență pe cei care nu au de-a face cu ea. Într-o societate în care existența se construiește prin libertatea fiecăruia de a exista așa cum crede de cuviință, fără a impune opțiunea sa celuilalt, dacă Biserica își expune opțiunea existențială, în numele libertății ei de conștiință, această libertate este agresată.
citește articolul
