"Știința fără conștiință este ruina sufletului" François Rabelais

Manuscrisele lui Hipocrate24.08.2017

Documente de o inegalabilă valoare au fost descoperite recent în Biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina, aflată la poalele Muntelui Sinai, în nor-estul Egiptului. Manuscrisele în cauză au fost prezentate presei de către autoritățile egiptene. „Preoții ne-au contactat, pentru a ne spune că au descoperit manuscrisele în timpul renovării bibliotecii. Acestea sunt texte medicale, iar ele sunt importante, întrucât au fost folosite de nenumărate ori", a subliniat Khaled al-Anani, Ministrul egiptean al Antichităților. Unele texte ale acestor manuscrise care datează din secolele V-VI sunt texte medicale, fragmente ale unor cercetări care îi aparţin medicului grec Hipocrate. „Partea superioară a acestor manuscrise include texte arabe ale Evangheliilor, iar partea inferioară, mai veche cu un secol şi jumătate, include texte medicale ale celebrului medic grec Hipocrate" - a spus Arhiepiscopul Damianos de Sinai, Pharan și Rait. Biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai găzduieşte peste 8000 de manuscrise şi de cărţi religioase vechi, ocupând locul al doilea, după cea a Vaticanului. Hipocrat s-a născut în anul 460 înainte de Hristos, pe insula Cos, decedând în anul 370 înainte de Hristos, în localitatea Larissa din Tessalia. Acesta a fost cel mai vestit medic al Greciei antice și este considerat părintele medicinei. (LOnews.ro)


Înregistrări și însămânțăriPr. dr. Claudiu Băzăvan 23.08.2017

Apucăturile pidosnice ale episcopului Corneliu Bârlădeanu și ale preotului Cristian Pomohaci au declanșat un scandal uriaș și fără precedent, oferind detractorilor amatori și profesioniști ocazia voluptuoasă de a se dezlănțui împotriva Bisericii. Pe facebook, rețeaua preferată a calomniatorilor de toate categoriile, au fost proferate amenințări, apostrofări, insulte, înjurături și blesteme la adresa tuturor preoților și a credincioșilor. Pare-se că în această vară a fost descoperită în sfârșit singura și cea mai mare problemă a patriei, a fiecărui pământean și a întregului univers: Biserica Ortodoxă! În lumea  reală clericii și monahii atrag asupra lor priviri aspre și zâmbete disprețuitoare. Un amic, talentat jurnalist local, a declarat că deocamdată nu vrea să mai vadă popi în fața ochilor.  Zilele trecute, în biserică, o doamnă  s-a adresat alteia pe un ton indignat:  “dacă preoţii fac asemenea blestemății, nu voi mai călca în biserică!”. Cealaltă însă a clătinat din cap, a strâns din buze și apoi  a dat o replică antologică:  “Dragă, îți înțeleg supărarea, dar unde ne vom duce?” (bănuiesc că la auzul acestor cuvinte va fi tresărit Sfântul Petru, cel căruia îi este atribuită următoarea mărturisire: ”Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții veșnice!”- Ioan 6, 68).

Vestea proastă este că parohul de la Moșuni și episcopul de Huși nu sunt singurii degenerați din clerul ortodox. De când cu această zarvă,  unii suspuși din ierarhie nu mai dorm liniștiți,  gândindu-se cu spaimă dacă nu cumva de-a lungul timpului cineva a pătruns în incinta episcopală cu telefonul activat pe REC. Titlul unui articol despre recentele scandaluri din Biserică, semnat de inspiratul preot Constantin Sturzu din Iași, sună în felul următor: „Toţi facem păcate, doar că nu suntem înregistraţi toţi“. Este adevărat, dar celor mai mulți nici măcar nu le-au trecut prin minte asemenea drăcovenii!

citește articolul


În apărarea Ţarului21.08.2017

Sute de activiștii ortodocși ai mișcării „De 40 de ori câte 40" (cu referire la numărul de biserici din Moscova, în fosta Rusie) au protestat în data de 1 august  împotriva filmului intitulat „Matilda“, al cărui scenariu tratează, în mod calomnios, tinereţea Ţarului Nicolae al II-lea. „Astăzi, credincioșii ortodocși au protestat cu pancarte, împotriva filmului «Matilda», în fața principalelor clădiri publice, a Ministerului Culturii, Dumei de Stat, Administrației Prezidențiale, Biroului Procurorului, Directorului de studio Alexei Ucitel din Sankt-Petersburg și a Fondului Cinematografic din Moscova", a declarat un reprezentant al mișcării. Coordonatorul acesteia, Andre Kormuchin, a anunțat anterior că mai multe manifestaţii au fost planificate în fata agențiilor cu autoritate în luarea de decizii privind acest film. Filmul este dedicat povestei vieții balerinei Matilda Kscensinka, legată de viitorul Ţar şi Martir Sfânt Nicolae al II-lea. Rolul principal este jucat de actrița poloneză Mikhalina Olshansky, iar cea a Tareviciului, viitorul țar, de către un german, Lars Eidinger. Criticii susţin că filmul nu este exact din punct de vedere istoric, modificând adevărul despre Ţarul pios și sfânt. Pe pancarte se putea citi: „Nu vă atingeți de Ţarul rus!", "Ortodoxia a construit Rusia, Matilda a distrus-o...", "Vladimir Vladimirovici [Putin], protejează Rusia!", sau versetul biblic “Nu vă atingeţi de unşii Mei" (Psalm 104,15). „Noi nu suntem împotriva lui Alexei Ucitel; suntem împotriva unui film hulitor care insultă un țar sfânt, istoria și credinţa credincioșilor ortodocși de pe ţinut rusesc", a declarat unul dintre organizatori. Primul film este programat pentru redare pe 6 octombrie, la Teatrul Mariinsky din Sankt-Petersburg, în timp ce proiectarea sa generală este programată la sfârșitul lunii octombrie. (LONews)

A apărut nr. 222-228 martie - septembrie 2024

Din sumar:

Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan

Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună

Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu

Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică

Tentația reprezentării simbolice a Învierii  -Nicușor Nacu

Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea

Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună

Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader

Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene

Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru

Servit cu îngeri sau demoni

„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu

Un loc de cinste în ceruri

Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv

PARTENERI