Se zice că doi prieteni, oameni credincioşi, de condiţie modestă, îşi spuneau unul altuia din când în când: „Şi în cer e ca şi pe pământ! Cine o duce bine aici, o va duce bine şi acolo. Cine o duce rău aici, o va duce rău şi acolo! Nu există dreptate! ” S-a întâmplat să moară amândoi deodată şi, pentru că aveau sufletele curate, Dumnezeu, în marea Sa milostivire, le-a trecut cu vederea micile cârcoteli, poftindu-i în rai. Pe când se apropiau de uşa raiului, încântaţi că au acces la fericirea fără de sfârşit, au văzut o mulţime de îngeri care dădeau zor cu pregătirile: unii aranjau covorul roşu, alţii dădeau tonul pentru intonarea marşului triumfal, unii aşterneau flori, alţii aprindeau lumânări în sfeşnice. Cei doi prieteni se aflau în al nouălea cer… Dar în clipa în care se pregăteau să pună piciorul pe covorul roşu, un îngeraş îi trase de-o parte, zicându-le: „Iertaţi-mă, nu pe intrarea principală, vă rog!” Şi le arătă o intrare laterală modestă, fără flori, covor roşu, sfeşnice sau cor de îngeri. „Bine, dar pentru cine sunt toate acestea?”, întrebară dezumflaţi. „Pentru un episcop!”, îi lămureşte îngerul. „Vezi, ţi-am spus eu că nici în cer nu găsim dreptate?” îşi spuseră unul altuia. Văzându-i dezamăgiţi, îngerul le-a zis: „Nu fiţi trişti! Dincolo de poartă toţi sunteţi la fel de fericiţi. Primirea triumfală de care are parte episcopul are o explicaţie cu care şi voi veţi fi de acord. Ca voi, oameni simpli şi curaţi cu inima, vin cu miile în fiecare zi. Nu ne-o luaţi în nume de rău, ne-am obişnuit! Un episcop însă, aşa ceva este atât de rar…Nici nu mai ţin minte  când a mai ajuns unul pe aici!” (poveste nostimă -şi nu prea- consemnată de Antonie Plămădeală, în volumul de predici Tâlcuiri noi la texte vechi, Editura Pronostic,  1996, p. 583).

Va fi fost bucurie mare în cer când smeritul episcop al Maramureşului şi Sătmarului, Iustinian Chira, în vârstă de 95 de ani, şi-a luat rămas bun de la această lume în seara zilei de sâmbătă, 30 octombrie, şi a trecut la Domnul ca să oficieze Sfânta Liturghie puţin mai devreme, printre îngeri. Şi ca dovadă că dincolo de mormânt se deschide adevărata viaţă, preasfinţitul ne-a dat un semn. În timp ce unii colegi ai săi din Sfântul Sinod sunt anchetaţi pentru diferite potlogării financiare, unul aflându-se chiar sub control judiciar pentru suspiciunea de a fi deturnat fonduri europene, Preasfinţitul Iustinian găseşte de cuviinţă să …zâmbească din sicriu. Autorii unui filmuleţ postat pe youtube şi nedifuzat de către posturile de televiziune (preocupate mai degrabă de  lichidarea mediatică a Bisericii) susţin că înregistrarea cuprinde cel puțin trei minuni care dovedesc sfințenia arhiepiscopului, considerat sfânt încă din timpul vieții și supranumit "voievod al Maramureșului": A zâmbit din sicriu, a deschis ochii când era pus în groapă şi, în al treilea rând, geamul sicriului s-a aburit pentru că respira ca un om viu. Minunile s-au produs pe când sicriul cu trupul neînsuflețit al Înaltpreasfințitului era coborât în mormântul mânăstirii maramureșene Rohia, unde își doarme somnul de veci și părintele Nicolae Steinhardt, autorul celebrului ”Jurnal al Fericirii”.

În plin august torid, sfântul radia o răcoare mistică pe care o puteai simţi aproape trupeşte.

Pentru conștiința ortodoxă, Sfântul Nectarie a devenit deja un nume sinonim cu minunea. Despre el s-a vorbit și se vorbește constant, ca semn al prețuirii de care se bucură în spațiul creștinismului ortodox. Până într-acolo încât uzajul de a da mărturie despre minunile sale sau despre bucuriile resimțite de către cei care au avut privilegiul de  a-i fi în preajmă apare aproape mai important decât faptul de a vorbi despre viața sa!