Planurile oamenilor nu coincid întotdeauna cu ale lui Dumnezeu. O mică întâmplare avea să schimbe ireversibil viața tânărului profesor, aprinzând în primăvara sufletului său o lumină caldă și vie, ca o flacără a învierii de suflet. ”În vara anului 1938, pentru prima dată am pictat și eu la biserica Maica Precista din Vaslui, lucrări angajate de dl. pictor Sebastian Constantinescu din Argeș…Văzând felul cum picta dumnealui, tare mult mi-a plăcut și am zis că toată viața mea de acum voi închina-o picturii bisericești…Cât am pictat la Maica Precista, m-am simțit ca un fericit- eram nebun de bucurie că pot și eu învăța această branșă atât de frumoasă. Acum mă scârbisem de profesorat. Aici vedeam toată fericirea și importanța viețuirii, pe schele, muncind inspirat și vesel. Desenul corect, anatomic și coloritul viu mă înveseleau grozav. Multe aveam de învățat, căci nu știam nimic și maestrul ținea secret multe care mă interesau….Zilele trăite la Vaslui le socotesc cele mai strălucite zile din viața mea… De meleagurile acelea ca și de oamenii lor mi-a rămas inima rănită. Văd ceva deosebit față de restul țării, văd o cumințenie între oameni și o nostalgie peste acele meleaguri, unde Ștefan a avut multe și mari biruințe.” Cu părere de rău e nevoit să părăsească acele locuri pentru că  primise  numirea de profesor la liceul Cuza Vodă și Școala Comercială din Huși, în toamna anului 1935. Apogeul activității pedagogice îl atinge acolo, reușind în același timp să-și structureze cunoștințele teologice, ca prieten apropiat al episcopului de Huși, Nifon Criveanu. ”Cât eram în preajma lui, tot timpul discutam despre credință și așa că foarte multe am învățat de la el.”

Plin de praf și de rouă

”Nu încerca să călătorești în afară dacă n-ai cât de cât o experiență a călătoriei dinăuntru.”

Observ în vocația și structura duhovnicească a unor monahi o anume dădăceală, niște tipare și o înțeleaptă prudență față de cei ce îi caută și pe care îi ceartă cu atâta blândețe necutremurătoare, încât puțini își vor schimba viața după ce i-au văzut și au primit cuvânt de învățătură. Cei mai mulți vor rămâne în continuare „turiști”, „vizitatori”... Dar ce zic eu? Câți n-au fost la „Locurile sfinte”? Și?... Câți la Muntele Athos, Ierusalim, Bethleem, Nazaret, etc... Și? ... Întreb: S-au întors pe altă cale ca și magii odinioară? S-au cutremurat, și-au schimbat modul de a gândi, de a fi? ... Atunci la ce bun să vizitezi atâtea dacă rămâi la nivelul „impresiilor”, „suvenirurilor”, „vederilor”, „pozelor” etc? Atâția bani, atâta osteneală, când spiritual nu ai sporit cu nimic, nu merită. Călătorim și atâta tot, dar ia să punem înăuntru început călătoriei noastre din afară; altfel vom simți, altfel vom vedea, în loc de niște ruine. Nu încerca să călătorești (în afară) dacă n-ai cât de cât o experiență a călătoriei dinăuntru. Încearcă să călătorești mai întâi prin Sfânta Scriptură, prin sfânta Tradiție, prin Viețile Sfinților, prin Pateric etc., dar nu în fugă, ci, zăbovind „urcă la Ierusalim”...