Umblând pe străzile orașului, nebunul întru Hristos Arseni obișnuia să arunce pietre în casele oamenilor evlavioși. Pietrele loveau bârnele cu un zgomot surd de lemn, locatarii speriați și nedumeriți ieșeau din case, iar nebunul întru Hristos li se înclina făcându-și semnul crucii. Dar la casele oamenilor desfrânați ori care nu se purtau cum se cuvine, nebunul întru Hristos se ducea aproape de tot, se lăsa în genunchi, săruta pereții acestor case și șoptea ceva nedeslușit. Mulți se mirau și se indignau de purtarea nebunului. Atunci Forma, coleg de nebunie întru Hristos, le spune oamenilor: Nu vă mirați, căci fratele nostru are deplină dreptate! Pietrele le aruncă doar în casele oamenilor cuvioși pentru că din casele acestora îngerii au alungat diavolii, iar diavolii se tem să intre înăuntru și se agață de colțurile caselor. Dar la oamenii nevrednici diavolii stau în casă, fiindcă îngerii, dați spre păstrarea sufletului omenesc, nu pot trăi acolo. Îngerii stau lângă casă și plâng sufletele căzute. Iar fratele nostrum se adresează îngerilor și îi roagă să nu lase neluată în seamă ruga lui, pentru ca sufletele să nu piară definitiv. Și voi credeți că el vorbește cu pereții... (adaptată după Evgheni Vodolazkin, „Laur”, Humanitas, 2017, pp. 136-137).

Nebunii întru Hristos pomeniți mai sus descoperă o realitate înfricoșătoare: fiecare casă cu îngerii sau demonii ei. Aceștia îi slujesc pe locatari cu devotament și profesionalism. Unii îndeamnă la rugăciune, smerenie, înfrânare, ceilalți la indiferență, trufie și necurăție. În vreme ce unii insuflă gânduri bune, cuvinte inspirate și fapte ziditoare, induc siguranță, pace și bucurie, alții, dimpotrivă, asmut gânduri rele, cuvinte necugetate și fapte nesăbuite, instaurând confuzie, dihonie, lehamite. Prin opțiunile, înclinațiile și gusturile lor, proprietarii îi resping pe unii, îi atrag pe alții, se familiarizează cu unii, se înstrăinează de ceilalți. Conviețuind îndelung, gazdele preiau tot mai mult din trăsăturile și deprinderile întreținuților până când devin asemenea lor, de unde și expresiile „tare de înger”, „omul lui Dumnezeu” sau, din contră, „slab de înger”, „al dracului”. O privire caldă sau respingătoare, un chip luminous sau înnegurat, un cuvânt însuflețit sau formal, binevoitor sau isprețuitor, o atitudine prietenoasă sau dușmănoasă dau mărturie despre starea locatarilor și despre întreținuții lor.