Un aeroplan încerca să decoleze de pe un câmp denivelat și prost cosit. La scenă asistau câțiva curioși care așteptau să vadă dacă pilotul va fi în stare să desprindă aparatul de solul puțin favorabil și care pufneau în râs ori de câte ori aeroplanul întâlnea în cale câte un hop. La drept vorbind, văzând ce spasmodic se deplasa aeroplanul pe terenul  accidentat, nimeni nu se aștepta să zboare. Rulând cu viteză tot mai mare, hopurile devenea tot mai amenințătoare; avionul părea că urmează să se dezmembreze, iar la un dâmb mai înalt era cât pe ce să se răstoarne. Și deodată, când nimeni nu se mai aștepta - ce fericire! -aparatul s-a desprins de pământ și și-a luat zborul; iar pentru aviator nu au mai existat nici câmp cu movilițe, nici hopuri amenințătoare, nici spectatori ditrându-se pe seama lui, ci numai cerul, cu nori imaculați care se întindeau spre el, și pământul pestriț, ca din petice, sub aripi.

De puțină vreme te-ai angajat pe un nou drum, delimitat precis de două date ale anului (1 septembrie, respectiv 31 august), între care ești chemat să urci.  Cea dintâi care îți iese în întâmpinare este maica Domnului, ca o asigurare că te afli pe drumul cel bun, ca și cum ți-ar spune: ”Vino cu mine, te voi conduce la Fiul meu, vom trăi împreună aceeași experiență, vom urca împreună către cer!” Păstrând terminologia aeronautică, Maica Domnului îți este primul și cel mai priceput instructor de zbor.