De mică am fost fascinată de cifra trei. Forma sa ca o unduire de val în aer, ca aripi de pasăre în fâlfâitul zborului, jumătatea superioară a unei inimi privite pe orizontală… și asta cu mult timp înainte de a-i afla simbolistica puternică în religia creștină sau însemnătatea ca cifră magică în numerologie, ca piatră de temelie în mitologie. Mă încânta faptul că în basme totul se întâmpla de trei ori: se aruncau trei obiecte fermecate, erau trei probe de trecut de către erou, la un moment dat cineva se dădea de trei ori peste cap, ori apăreau trei fete de împărat, se petrecea trei zile și trei nopți etc., ceea ce îmi crea senzația de simetrie și cumva de echilibru în poveste (am aflat mai târziu la cursurile de teorie literară că exact acesta era scopul, iar acum, bazându-se pe asta, cele mai noi tehnici de vorbit în public recomandă chiar tripla repetiție, respectiv dublul paralelism, tocmai pentru a da greutate și stabilitate discursului).

Miruna e de vină!