■ Să ne trezim, să ne revenim! Da, trebuie, musai, să facem acest lu­cru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali. Fiindcă, altfel, va fi foarte greu pentru România, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!...

■ Noi, românii, am ajuns să nu mai ştim să zâmbim. Să nu mai putem să ne bucurăm. Să nu mai putem să plângem. Să fim incapabili în a gân­di şi a cugeta raţional şi sănătos. Să fim neputincioşi în a lucra în echipă, în a avea atitudine, comportament şi discernământ, consistent, suficient şi eficient; să nu mai ştim să râdem cu cel ce râde, să plângem cu cel ce plânge.

”Lumea se ridică sau cade, se bucură sau se întristează, se împlinește sau eșuează odată cu noi.”

La ordinul conducerii Partidului Comunist, în 1956, undeva prin sud-estul Chinei, câțiva cercetători au fost convocați ca să analizeze în secret posibilitatea construirii unei arme de distrugere în masă. Deși oamenii de știință și-au dat toată silința să nu dezamăgească  partidul, la un moment dat au fost nevoiți să suspende ședința întrucât tuturor participanților li s-a făcut rău. Duși de urgență la spital și internați, au primit același diagnostic: toxinfecție alimentară severă. Ieșit din comun era faptul că niciunul din savanții în cauză nu consumase altceva decât apă potabilă care, în urma unei riguroase analize, s-a dovedit pură din punct de vedere microbiologic. Ca și cum apa însăși participase la discuții și, profund indignată, se revoltase împotriva celor care elaborau planuri ucigașe...