În fond ce am vrut eu să vă transmit prin pledoaria mea? Faptul că omul de ştiinţă trebuie să fie cu conştiinţa împăcată, să fie deci convins că prin cercetarea pe care o realizează nu a săvârşit nimic împotriva legilor morale. Fiindcă una este libertatea de conştiinţă, adică dreptul fiecărui individ de a avea orice concepţie religioasă, filozofică, etc., pe care o doreşte şi alta este ca în numele ştiinţei să aducă o atingere libertăţii sau chiar vieţii altei persoane. Şi - păstrând proporţiile- aceleaşi reguli etice trebuie să le pună în practică şi autorul unei lucrări ştiinţifice privind corectitudinea numărului de cazuri din lucrarea pe care o prezintă sau – pentru comunicările orale - să-l împiedice să trimită titluri de lucrări la diverse reuniuni, simpozioane sau congrese la care apoi să nu participe, beneficiind însă atunci când îşi întocmeşte un C.V. de prezenţa numelui său în programul respectivelor reuniuni. În sfârşit, aş avea o ultimă remarcă legată de inserarea în texte prezentate drept proprii, a unor informaţii extrase din literatura medicală fără a cita provenienţa lor. Această preluare imorală a activităţii intelectuale a altui autor fără să îl citezi este tot o dovadă de ştiinţă fără conştiinţă; ea are toate atributele unui furt intelectual şi permite impostura, adică îi permite făptaşului să se bucure de drepturile care ar fi trebuit să revină de fapt doar adevăratului creator al respectivei cercetări.
Aforismul lui Rabelais se dovedeşte şi după 500 de ani extrem de actual, apărător al cuceririlor ştiinţei şi în acelaşi timp moderator al oricăror încercări de a folosi rezultatele ştiinţei în scopul distrugerii de vieţi sau de conştiinţe. Doar ştiinţa făcută în limitele pe care le impune etica şi ni le dictează conştiinţa noastră va fi cu adevărat benefică naturii şi omului, fiindcă doar aşa - a crea înseamnă a ucide moartea, după spusele lui Romain Rolland.
citește articolul
În fond, ce i-ar trebui ştiinţei, ce ar trebui adăugat la un demers ştiinţific şi mai ales la rezultatele cercetării ştiinţifice pentru ca acestea să servească omului, să-i servească naturii, să-i servească vieţii, şi să nu ducă la distrugerea lor? Aceasta este o întrebare fundamentală pentru prezentul şi viitorul ştiinţei, şi chiar al întregii umanităţi. Răspunsul este unul singur: ştiinţa trebuie să se supună legilor morale, care diferenţiază intenţiile, deciziile şi acţiunile bune sau corecte, de intenţiile, deciziile şi acţiunile rele adică greşite. Totul porneşte de la principiul fundamental: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!
Or, departajarea aceasta între bun şi rău o realizează conştiinţa noastră, care analizează şi cataloghează în permanenţă propria noastră fiinţă precum şi ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Conştiinţa noastră are o bază spirituală, are o sorginte imaterială; ea vine de la Dumnezeu, fiindcă în permanenţă caută să ne corecteze pornirile greşite. Oscar Wilde considera conştiinţa drept lucrul cel mai dumnezeiesc din noi, iar călugărul Paisie Olaru de la Sihăstria o asemuia îngerului trimis de Dumnezeu pentru a-l păzi pe om.
citește articolul
Ceea ce mi s-a părut îngrijorător a fost însă absenţa din educaţia generală a datelor privitoare la riscurile la care se expun cei care practică aceste tipuri de acte sexuale. Să luăm spre pildă sexul anal. Dintru început vreau să arăt că la nivelul canalului anal, s-au individualizat exteroceptori de un tip special, găsiţi în număr mult mai mare şi la nivelul labiilor mici, în mucoasa vaginală, în pielea prepuţului şi la nivelul glandului sau în mucoasa uretrei terminale, toate aceste structuri fiind derivate din cloacă, unde de fapt începe diferenţierea celulară spre acest tip de celule. Aceşti corpusculi tactili sunt excitaţi prin mişcările de frecare şi pot provoca orgasmul. Histologul rus Dogiel i-a numit: corpusculii voluptăţii (voluptkörperchen). Deci există o bază morfologică pentru obţinerea orgasmului printr-un act sexual anal. Însă în timp ce microtraumatismele mucoasei vaginale consecutive unui act sexual normal nu provoacă soluţii de continuitate din cauza celor 22-25 de straturi protectoare care constituiesc epiteliul pavimentos vaginal, în cazul mucoasei rectale actul sexual se execută pe o mucoasă simplă, reprezentată de un singur rând de celule, neprotejată prin numărul de straturi, deci vulnerabilă pentru producerea unor soluţii de continuitate. Acest amănunt de structură histologică explică frecvenţa de până la de 10 ori mai mare a patologiei ano-rectale la homosexuali. Citez condiloma acuminata, hemoroizi, proctite nespecifice, abcese şi fistule periano-rectale, fisuri anale, amebiaze, polipi, hepatite virale, gonoree, sifilis, traumatisme ano-rectale interesând tot peretele, prezenţa de corpi străini intrarectali, shigelioze, limfogranulomatoză veneriană. Datele le-am extras din articolul „The gay bowel syndrome” scris de Sohn şi Robilotti şi publicat în J Gastroenterology din 1977. De atunci s-a mai adăugat infecţia cu HIV (virusul imunodeficienţei umane), care provoacă boala SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite).
Invitație în Canada
citește articolul
*Storceagul este o ciorbă de peşte specifică Deltei Dunării. Nu trebuie confundată cu ciorba de peşte lipovenească.
Ingrediente:
citește articolul
