Giovani Papinni (1881-1956), autorul excepționalului volum Diavolul – Note pentru o viitoare diabologie (Humanitas, 2013), reproduce un text savuros despre cele șapte reguli de viață care ar deriva dintr-o morală conștientă a Răutății pure. Vă invit să îl parcurgeți și să recunoașteți în plină acțiune câteva personaje ale scenei publice din România.
- Nu fi niciodată sincer și arată-te a fi ca atare. Pentru că dacă tu spui adevărul, ceilalți pot să conteze pe tine, tu îi slujești pe ei, iar ei nu te slujesc pe tine.
- Nu recunoaște nici o proprietate, dar afirmă că proprietatea este sacră și inviolabilă și însușește-ți tot. Dacă tu poți să posezi totul fără să ți se opună nimeni, totul depinde de tine.
- Servește-te de moralitatea celorlalți ca de o slăbiciune pentru a-ți atinge scopurile.
- Îndeamnă-i pe toți la păcat, în timp ce tu pari să recunoști necesitatea moralității.
- Nu iubi pe nimeni.
- Fă-l nefericit pe oricine nu vrea să depindă de tine.
- Fii pe deplin coerent și nu te căi niciodată de nimic. Ceea ce ai hotărât odată, fă și pe urmă fie ce-o fi. Astfel îți demonstrezi întreaga independență, iar prin coerența acțiunilor tale pari a fi un om drept, ceea ce îți dă un mijloc abil de a-i transforma pe ceilalți în sclavii tăi înainte ca aceștia să-și dea seama. (op. cit., p. 127)
citește articolul
Peisajul cultural-artistic berlinez este o sursă vie de multiculturalism și interdisciplinaritate și totodată un exemplu clar de contopire de genuri și spații aparent contradictorii. Numeroase foste incinte industriale, la origine fără nici o legătură cu aria de cultură, au fost transformate după căderea Zidului în spații dedicate frumosului și artelor, ceea ce evidențiază încă o dată spiritul metropolei de pe Spree ca liant între vechi și nou, industrial și artistic, vintage și hip(ster). După uzina devenită centru cultural la ufa Fabrik Tempelhof, fabrica de cultură Kulturfabrik Moabit sau berăria culturală Kulturbrauerei Prenzlauer Berg, Berlinul se bucură acum și de o „cooperativă artistică“ sub numele de KunstKooperative, un proiect pornit dintr-o colaborare românească fructuoasă.
Niculescu și Kiriac – o echipă de succes
citește articolul
În fond ce am vrut eu să vă transmit prin pledoaria mea? Faptul că omul de ştiinţă trebuie să fie cu conştiinţa împăcată, să fie deci convins că prin cercetarea pe care o realizează nu a săvârşit nimic împotriva legilor morale. Fiindcă una este libertatea de conştiinţă, adică dreptul fiecărui individ de a avea orice concepţie religioasă, filozofică, etc., pe care o doreşte şi alta este ca în numele ştiinţei să aducă o atingere libertăţii sau chiar vieţii altei persoane. Şi - păstrând proporţiile- aceleaşi reguli etice trebuie să le pună în practică şi autorul unei lucrări ştiinţifice privind corectitudinea numărului de cazuri din lucrarea pe care o prezintă sau – pentru comunicările orale - să-l împiedice să trimită titluri de lucrări la diverse reuniuni, simpozioane sau congrese la care apoi să nu participe, beneficiind însă atunci când îşi întocmeşte un C.V. de prezenţa numelui său în programul respectivelor reuniuni. În sfârşit, aş avea o ultimă remarcă legată de inserarea în texte prezentate drept proprii, a unor informaţii extrase din literatura medicală fără a cita provenienţa lor. Această preluare imorală a activităţii intelectuale a altui autor fără să îl citezi este tot o dovadă de ştiinţă fără conştiinţă; ea are toate atributele unui furt intelectual şi permite impostura, adică îi permite făptaşului să se bucure de drepturile care ar fi trebuit să revină de fapt doar adevăratului creator al respectivei cercetări.
Aforismul lui Rabelais se dovedeşte şi după 500 de ani extrem de actual, apărător al cuceririlor ştiinţei şi în acelaşi timp moderator al oricăror încercări de a folosi rezultatele ştiinţei în scopul distrugerii de vieţi sau de conştiinţe. Doar ştiinţa făcută în limitele pe care le impune etica şi ni le dictează conştiinţa noastră va fi cu adevărat benefică naturii şi omului, fiindcă doar aşa - a crea înseamnă a ucide moartea, după spusele lui Romain Rolland.
citește articolul
În fond, ce i-ar trebui ştiinţei, ce ar trebui adăugat la un demers ştiinţific şi mai ales la rezultatele cercetării ştiinţifice pentru ca acestea să servească omului, să-i servească naturii, să-i servească vieţii, şi să nu ducă la distrugerea lor? Aceasta este o întrebare fundamentală pentru prezentul şi viitorul ştiinţei, şi chiar al întregii umanităţi. Răspunsul este unul singur: ştiinţa trebuie să se supună legilor morale, care diferenţiază intenţiile, deciziile şi acţiunile bune sau corecte, de intenţiile, deciziile şi acţiunile rele adică greşite. Totul porneşte de la principiul fundamental: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!
Or, departajarea aceasta între bun şi rău o realizează conştiinţa noastră, care analizează şi cataloghează în permanenţă propria noastră fiinţă precum şi ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Conştiinţa noastră are o bază spirituală, are o sorginte imaterială; ea vine de la Dumnezeu, fiindcă în permanenţă caută să ne corecteze pornirile greşite. Oscar Wilde considera conştiinţa drept lucrul cel mai dumnezeiesc din noi, iar călugărul Paisie Olaru de la Sihăstria o asemuia îngerului trimis de Dumnezeu pentru a-l păzi pe om.
citește articolul
