Sfântul Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226) avea obiceiul bizar de a sta de vorba nu doar cu Dumnezeu şi cu semenii, ci si cu celelalte făpturi. Se spune că într-o dimineaţa s-a îndreptat către un copac şi i-a spus: Vorbeşte-mi despre Dumnezeu!. Şi în clipa aceea copacul a înflorit. Pentru cei cu privirea exersată florile vorbesc despre Dumnezeu mai convingător decât unele tratate seci de dogmatică, ba chiar decât unele predici şi cuvântări pustii şi pustiitoare. Poetului britanic Alfred Tennyson (1809-1892) îi revine meritul de a fi surprins anvergura teologică a florilor în următoarele cuvinte: Micuţă floare, dacă aş putea să înţeleg ce eşti tu cu adevărat, cu rădăcină cu tot, ar trebui să aflu ce este Dumnezeu şi ce reprezintă omul.

Poate de aceea omul şi-a ales florile ca să-l însoţească permanent în călătoria vieţii: începând din primele momente (buchetele oferite la maternitate, aleea de flori aşternută de către fericitul tată în calea mamei şi a pruncului ajunşi în sfârşit acasă, florile de la Botez), continuând cu fiecare onomastică şi aniversare, culminând cu taina Cununiei, când nu doar mirii şi naşii, ci toţi nuntaşii poartă flori la piept, şi sfârşind cu slujba de îngropare, când trupul este acoperit de flori. După cum vedeţi, viaţa nu este altceva decât un drum printre flori.