”În lume nu există nimic absolut; doar raportarea la divinitate întrevede absolutul.”
citește articolul
Ziceau, despre un frate, că era ispitit către blasfemie, dar se ruşina să spună. Auzise de marii părinţi, se pornea la ei, ca să se mărturisească, dar când ajungea i se făcea ruşine. S-a dus de mai multe şi la avva Pimen. Bătrânul îşi dădea seama că fratele e ros de gânduri şi se întrista că nu vorbeşte. Într-o zi, însă, petrecându-l i-a zis: ,,Iată, de atât timp vii la mine ca să-mi spui ce gânduri te frământă, şi cum ajungi nu mai vrei să mi le spui, ci de fiecare dată pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce-i cu tine?’’. Atunci el i-a zis: ,,Mă ispiteşte demonul blasfemiei şi mi-era ruşine să vorbesc’’. După ce i-a povestit ce şi cum, îndată s-a simţit uşurat. Bătrânul i-a zis: ,,nu te frământa, copile. Ori de câte ori îţi vine acest gând, spune-i : «Nu e treaba mea. Blasfemia ta să cadă asupra ta, Satana, sufletul meu nu vrea aşa ceva». Orice lucru nedorit de suflet durează puţin’’. Şi după ce s-a vindecat fratele, a plecat.
Dacă noi nu i-am da de lucru diavolului, nu credeţi că ar intra în şomaj?... Dar aşa, în condiţia omului de azi, a lumii în care trăim, aproape că nu mai face faţă...
Noi ştim că locul Diavolului este acolo, în iadul nefiinţei. Atunci, de ce nu stă acolo şi umblă pe aici, printre noi, făcându-se ,,prietenul’’ nostru şi ,,tovarăşul’’ nostru de drum? Pentru că noi nu-l lăsăm în pace şi-i dăm de lucru. Ce fericit poate să fie, şi ce trist e Dumnezeul din noi!... Doamne, ce ,,savant’’ (deştept) este Diavolul, şi cât de ,,sărac cu duhul’’ eşti Tu... Cine citeşte, să înţeleagă.
citește articolul
