Una din întrebările fundamentale care mi-a marcat conştiința spirituală aproape dintotdeauna a fost: ce înseamnă țara sfântă sau țara promisă? Fascinat fiind de misiunea şi vocația sfântă a Israelului, dar pe de altă parte copleşit de posibilitatea confruntării cu tărâmurile pe care s-a scris istoria biblică, ethos-ul meu ființial a fost mai întotdeauna cuprins de dorința fermă de a simți la propriu misterul ţării sfinte.

Călătoria cea mai lungă

Un frate s-a dus la avva Macarie Egipteanul și l-a rugat: „Avva, spune-mi un cuvânt”. Bătrânul îi zice: „Du-te în cimitir și ceartă morții!”. Fratele s-a dus, i-a certat și a aruncat cu pietre, apoi s-a întors să-i spună bătrânului că a îndeplinit porunca. Acesta l-a întrebat: „Și ce ți-au spus?”. „Nimic.” Bătrânul îi zice: „Du-te iarăși mâine și laudă-i”. Fratele s-a dus și i-a lăudat făcându-i „apostoli”, „sfinți” și „drepți”. Apoi s-a întors la bătrân și i-a zis: „I-am lăudat”. El l-a întrebat: „Și nu ți-au răspuns nimic?”. Fratele a zis: „Nu”. Bătrânul îi zice: „Ai văzut, așadar, cât i-ai certat și cât i-ai lăudat, iar ei nu ți-au spus nimic. La fel și tu, dacă vrei să te mântuiești, fii mort, neluând în seamă nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor, precum morții. Astfel vei putea să te mântuiești”.