Chec cu glazură de lămâieValentina Georgescu 16.05.2022
Ingrediente aluat:
1/2 cană unt, înmuiat (nesărat);
Vasile Pascu – pictorul și mărturisitorul (II) - Plecarea în lumeFlorina Steliana Vasilescu 12.05.2022
”…Îmi spunea că și eu voi ajunge tot așa, un om mare, pentru că sunt un copil cu mare talent”
Cei mai luminoși ani din viața sa, așa cum reiese din paginile Jurnalului, au fost anii tinereții, petrecuți la Iași, Vaslui și Huși. Ani de cunoaștere, cu emoții, deschideri și acumulări care aveau să contureze personalitatea unui om dăruit. Sfătuit și încurajat de profesori, tânărul Vasile Pascu, capabil și ambițios, caută drumul Iașilor. ”În vara anului 1927 m-am pregătit pentru Belle Arte. Supărarea tatii cum că i-am nenorocit cu cheltuielile, adică cum ei toți or să muncească din greu pentru mine, care cheltuiesc toți banii – m-a hotărât ca să plec în lume, fără adresă. Mi s-au dat hainele și astfel am și plecat, fără bani, fără alimente și nimeni nu m-a întrebat unde mă duc….În două săptămâni m-am pregătit pentru examen. Ne-am prezentat 347 de candidați pentru 75 de locuri. Am luat al treisprezecelea. De acum încep o viață nouă în oraș nou și școală specială și națională de stat, frumos model după Paris, înființată de doamna Elena Cuza.”
Categoriile temporale dominante - ”Întinerim pe măsură ce înaintăm în timp”Fizician dr. Sabina Ene 10.05.2022
La noi, anul acesta, primăvara a venit devreme și a plecat târziu, un “periplu al timpului’ însumând aproape patru luni, spre bucuria noastră și totodată un vis.Și Primăvara e belalie ca în Ion Barbu și răpusul ei câine Fox rămâne în amintire spre aducerea cu drag aminte și niște frumoase păsări cu pene albe și negre (niște coțofene) își fac cuib în tuia noastră din grădină; le privesc cum împletesc nuielele cuibului meșteșugit pintre ramurile arbustului. Se spune că păsările își fac cuib pe proprietatea unui om bun, cu suflet frumos și Dumnezeu îl ajută.
Cuprinși de ziua a opta
Celălalt este în noi sau nicăieriConstantin St. Dogaru 04.05.2022
Omul – ființă de relație capabilă de comuniune interpersonală, „capabilă de Dumnezeu” (vezi catehismul Bisericii catolice, București, 1993, cu un cuvânt înainte al Sanctității Sale, Papa Ioan Paul al II-lea). În persoana umană „relația” devine conștiință-de-sine-pentru-altul. Inima oricărei relații inter-umane este alteritatea. Abia în „celălalt” persoana mea se regăsește ca ceva distinct și în același timp indefinibil. Eu-l se deschide sine-lui care îl cuprinde pe „celălalt” într-o interioritate reciprocă, iar acest „sine” lărgit se lasă cuprins de un alt „Sine”, atotcuprinzător, care este Hristos, arhetipul.
Important este ca eu să fiu de față aici și acum în celălalt, să mă dăruiesc identificându-mă cu el, ascultându-l și trăindu-i experiențele de viață ca și cum ar fi propriile mele experiențe. Altfel putem fi „prezenți” unul altuia ca două obiecte, care, deși se ating, nu se simt reciproc, ca două singurătăți prezente netransmisibile în conținutul lor. „Celălalt este în noi” (Cardinalul Carlo Maria Martini) sau nicăieri. Și suntem așa de pustii, așa de absentă este prezența noastră...
