Teofania ca prezență și lucrare nemijlocită a lui Dumnezeu în istorie la părintele Nil Dorobanțu (1920-1977)

La jumătatea veacului trecut, mersul revoluției la români se transformase în tăvălug cu largul concurs al ocupației sovietice și invadase întreaga lume românească, inclusiv Biserica, sufocând orice libertate a conștiințelor și căutând să suspende orice legătură vie a omului cu bunul Dumnezeu. Este interesant de remarcat faptul că atât pătrunderea curentului secularizant (1828-1834), cât și impunerea sa violentă în spațiul românesc (după 1945/1947) s-au produs în urma unor invazii ale imperiului slav din răsărit, sub diferitele sale avataruri. Părea că nimeni și nimic nu va mai putea sta în calea duhului răutății care năvălise în toate ungherele societății românești. (...) Sfânta Euharistie ca prezență nemijlocită și revelată a Mântuitorului este, în același timp, pâine cotidiană și pâine a vieții cu sensul afirmat în Rugăciunea Domnească („pâinea noastră cea de toate zilele...”; „pâinea noastră cea spre ființă...”). Faptul că în și prin sfânta Euharistie Se revelează Hristos nu o proiectează însă într-un registru pur contemplativ de tip platonician, ci presupune, prin consumarea ei, participarea la viața lui Dumnezeu în Hristos, Dumnezeu-om.  Mai bine spus, prin cuminecarea cu sfintele Taine ne unim cu Hristos euharistic până într-acolo, încât sângele Lui curge prin venele noastre, în trupurile noastre. Sau, după cum foarte plastic se exprimă ieroschimonahul Nil Dorobanțu: „prin împărtășire cu Sfânt Sângele lui Hristos ne scăldăm toate celulele și lichidul interstițial și limfa etc. în Euharistia Dumnezeului celui Viu”.