Mulți spun că istoria se repetă și se pare că au dreptate. Am scris acum ceva timp un articol, “Sfinții Închisorilor”, în care am pomenit câteva nume, printre care și pe cel al străbunicului meu. Ce nu am știut la acea vreme este că o parte dintre cei menționați, nu și străbunicul meu, au fost considerați antisemiți (Mircea Vulcănescu a fost, publicist, sociolog și politician român de dreapta cu puternice idei antisemite, condamnat în 1946 de un tribunal din România pentru crime de război. A făcut parte din Guvernul Ion Antonescu ca subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe) . Îmi cer iertare dacă, povestind despre modul cum a murit Mircea Vulcănescu, am deranjat pe cineva!
Să nu uităm ororile istoriei
citește articolul
- Ceea ce ni se întâmplă din februarie 2020 încoace a fost profeţit nu doar teologic/religios, ci şi inginereşte/ştiinţific, înainte de lansarea „plan-demiei Wuhan”.
- Timp de doi ani (2020-2021) s-au publicat, sub diverse forme, anumite profeţii biblice/teologice (unele de-a dreptul zguduitoare) care se împlinesc „matematic” (cum ar spune părintele-martir Arsenie Boca) sau „milimetric” – potrivit scrierilor lăsate de ava Nil Dorobanţu, de părintele Iustin Pârvu, de părintele athonit (român) Dionisie Ignat, de Sfântul Paisie Aghioritul etc.
- Există însă şi anticipări inginereşti, previziuni în plan tehnic/tehnologic, făcute de specialişti/experţi laici, cu sau fără viziuni religioase, asupra evoluţiei (involuţiei?!) omenirii secolului 21 către „post-adevăr”, „post-normalitate”.
„Viitorul tehnologic al fiinţei umane – FIINŢA POSTBIOLOGICĂ” este titlul unei lucrări anticipative, extraordinare, realizată de prof. univ. ing. Victor Emil Lucian de la Universitatea Politehnică Bucureşti. A fost publicată în anul de graţie 2019 la Editura Universitară (acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice).
citește articolul
“Eram leșinat de supărare printre oamenii care mă lăudau că-s băiat deștept…”
citește articolul
Amenințarea războiului ne dă frisoane, molima continuă să măture destine, facturile ne lovesc în moalele capului, forțe absurde par să fi luat în stăpânire lumea și să rânjească pe seama tristeților noastre. Când firescul vieții este suspendat și demonii dihoniei, confuziei și tristeții întunecă minți și devorează inimi, pentru a supraviețui avem nevoie de aliați redutabili. Nu mă gândesc, se înțelege, la trupele NATO sau la alți parteneri politici și militari ai statului. Dacă istoria se repetă, și întotdeauna se repetă, bătându-și joc de indolența fiecărei generații, contăm exact atât cât arată cântarul marilor interese, nici un gram în plus. Prietenia, altruismul, dragostea, rugăciunile nu își găsesc loc la masa avizilor negociatori. Din când în când ne-ar ajuta amintirea șervețelului mâzgălit în octombrie 1944 pe care cei doi parteneri de război (și de pahar), Churchill și Stalin, și-au împărțit estul Europei, hotărând, fără lacrimi și regrete, soarta a zeci de milioane de oameni.
Am în vedere adevărații prieteni, aceia care niciodată nu dezamăgesc, pe care te poți bizui în orice clipă și în orice împrejurare, credincioși aliați din prima și până în ultima zi, deși îi nedreptățim crunt prin indiferența noastră. Crescuți într-o cultură de tip entertainment, trași în banda acestui timp, captivi ai propriei suficiențe, nu îi simțim, nu îi vedem, nu îi auzim, uităm pur și simplu că se află prin preajmă nerăbdători să audă o chemare, nespus de bucuroși să sară în ajutor cu un gând bun, o mângâiere, o aripă ocrotitoare. ”Limpezi precum cristalul și fără greșeală, netulburați de îndoială sau teamă, nici bărbat nici femeie, ei sunt frumusețe, iubire, viață și acțiuni.” (Maica Alexandra-Principesa Ileana a României, ”Sfinții Îngeri”, Anastasia, 1992, p. 33)
citește articolul
